Expoziția poate fi admirată până pe 22 decembrie 2014, la etajul al treilea al Uvertura Mall din Botoșani, iar lucrările create de cei nouă deținuți pot fi achiziționate. Banii strânși în urma activității vor fi reinvestiți în procesul de creație al celor mai talentate persoane private de libertate.
„Deținuții expun lucrări de genul picturilor, icoanelor, dar și diferite obiecte pentru decorarea pomului de Crăciun. Activități de acest gen vin să pună în valoare creativitatea deținuților, să valorizeze potențialul acestora și, de ce nu, să sensibilizeze opinia publică cu privire la efortul acestora de reinserție socială”, a declarat
Anna-Maria Rotariu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.
Debutul expoziției a avut loc odată cu organizarea unui atelier de creație la care au participat și copiii din cadrul
Centrului „Elena Doamna”. Micuții au avut posibilitatea să învețe o serie de tehnici de confecționare a obiectelor specifice perioadei de Sărbători.
„Ei au fost dornici să își împărtășească din experiențe și din talentul lor creativ și vizavi de copii, au ținut să îi învețe diferite tehnici frumoase și să le bucure și lor aceste sărbători de iarnă”, a adăugat
Anna-Maria Rotariu.
(C.B.)
CITEȘTE:
Bursă de job-uri pentru deținuți, de la zugrav la electrician