Un lanț al slăbiciunilor sau un cerc vicios fără nici o verigă slabă pentru a fi întrerupt. De mai bine de doi ani de zile responsabilii Galeriilor de Artă Ștefan Luchian au frecvente episoade de deznădejde din cauza inundațiilor cărora trebuie să le facă față dar mai ales provocării de a proteja obiectele de artă.
Joi dimineață, după o noapte ploioasă s-a întâmplat din nou. Conducta de canalizare a refulat în bucătăria apartamentului de la primul etaj, deasupra Galeriilor de Artă. Familia este plecată în concediu astfel că apa rezultată s-a infiltrat în tavan și s-a revărsat în interior.
Reprezentanții unității au încercat să se apere cum au putut de noul „atac” al apei, cu lighene și tot felul de cârpe. Dar și cu răbdare, având în vedere că problema nu este nicidecum una nouă.
„S-a mai întâmplat de-a lungul timpului de mai multe ori. Să ne dăm seama după plăcile aparente care sunt rupte, pătate, înlocuite cu totul, de câte ori a mai fost și cum a fost”,
Liviu Șoptelea, conservator Galeriile de Artă Ștefan Luchian
În nenumărate rânduri, resposabilii Galeriei s-au adresat asociației de proprietari din zonă, care își are sediul lângă societatea Locativă.
„Omul are doar atât responsabilitate, cât este la el în casă. Ce este conductă în afara apartamentului, asociația răspunde, că de aia este asociație. Curge apă și pe geamuri (oftează, nota red.). Dacă se ajunge în depozit, avem și textile și pictură și grafică, toate sunt în pericol. Toate, toate. Nu avem alt loc de depozitare decât aici”,
Ana Coșereanu, responsabil Galeriile de Artă Ștefan Luchian
Din partea asociației, doar promisiuni: „se va rezolva, se face”. Și istoria se repetă de la o ploaie la alta. Cârpele se usucă, apa din găleți se aruncă pentru a face loc alteia. Iar această repetitivitate supărătoare este cumva completată de lipsa de eficiență a celor de asociația de proprietari în sarcina căreia se află rezolvarea acestei probleme.
Jurnalistul Botoșăneanul a ajuns la sediul acestei asociații în dimineața zilei de joi, 1 iulie 2021. O doamnă, deloc drăguță a răbufnit când a aflat motivul vizitei: „Iar ăștia cu galeriile? Deja ne-au dat la ziar?”.
Cât despre inundațiile periodice, cumva le-a recomandat celor de la Galerii să se obișnuiască pentru că: „Și mie mi-a refulat acasă, stau la parter. Deci...”.
Am dorit să aflăm mai multe informații:
„Trebuie să-l întrebați pe dl președinte, este pe aici prin zonă”, a răspuns amabil o altă doamnă din interior.
Când am întrebat cum se numește președintele, a urmat un moment de gândire până și-au amintit că ar fi vorba despre un anumit „domn Ciobîcă”. Care nu a mai fost de găsit.
Iar ce este mai trist în legislația românească este faptul că, de cele mai multe ori, asociațiile de proprietari funcționează ca „un stat în stat”. Și nu există vreun organism care să-i tragă la răspundere pentru neîndeplinirea sarcinilor care le revin.
„Nu avem niciun fel de pârghie pentru a sancționa inactivitatea președinților de asociații de proprietari. Primim foarte multe sesizări prin care ni se cere o implicare privind conduita, lipsa de implicare sau eventualele abuzuri pe care le fac. Conform legislației, Primăria poate efectua un control doar pe partea financiar-contabilă, în ceea ce privește cheltuirea banilor. Și dacă sunt nereguli, poate sesiza mai departe organele de anchetă”,
Cosmin Andrei, primar
Nici compania Nova Apaserv nu poate interveni pentru remedierea acestei situații. În trecut, pe când funcționa Apa Grup, operatorul avea un serviciu disponibil pentru cetățeni, pentru a interveni la astfel de avarii care nu se află pe domeniul public.
„Pentru că forța de muncă este cea care este la Nova Apaserv acum și nu fac față pe avariile existente, s-a renunțat să se mai presteze aceste servicii și către populație. Servicii contracost. Ultima piesă din domeniul public este contorul de branșament de la rețeaua principală, acolo se termină obligația Nova. De acolo încolo este treaba asociației de proprietari și a proprietarilor în speță. În momentul în care s-ar face ceva pe domeniul acesta, clar că ar fi un serviciu prestat contracost, pentru că legea nu ne dă voie, ca eu să intervin. Dacă mă refer la mine acasă, ce treabă are Nova Apaserv că mie mi s-a stricat un robinet la baie?”,
Dan Ionescu, consilierul directorului SC Nova Apaserv SA
Dan Ionescu a arătat că își dorește să readucă „la viață” acest serviciu în cadrul societății Nova Apaserv, pentru că ar veni și în întâmpinarea nevoilor cetățenilor dar ar genera și venituri pentru companie.
În urmă cu cinci ani (iulie 2016), o porțiune din tavanul Galeriilor de Artă "Ștefan Luchian" s-a prăbușit după ce o țeavă de apă din apartamentul situat deasupra s-a spart.
“Sunt periodice aceste inundații în condițiile în care blocul este cu zece etaje și sunt mulți co-locatari deasupra noastră și atunci pericolul de afectare a exponatelor cât și a depozitelor este unul foarte mare. Încercăm să facem demersuri, am purtat deja o primă discuție cu dl președinte al Consiliului Județean, pentru a putea să facem un Muzeu de artă mai ales că numărul pieselor de patrimoniu este unul foarte mare, iar la Galerie să fie doar un spațiu expozițional temporar",
declara pe atunci Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean Botoşani.
În urma incidentului a fost afectat un tablou al pictorului Nicolae Tonitza, lucrare aflată în colecția Muzeului Județean.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile