În fiecare an, când toamna coboară în galben-auriul anotimpului brumat, creștinii din întreaga țară se întâlnesc la Iași pentru a o prăznui pe Cuvioasa noastră Sfântă Parascheva.
Bucuriile și tristețile pe care fiecare le poartă cu sine se îngemănează într-un mod anume, pentru ca în final să-ți simți aproapele lipit ființial de creștinul din tine.
Printre pelerinii care au stat cu răbdare la rând pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva s-a aflat și artista de muzică populară Ștefania Puiu, din Botoșani.
Ștefania Puiu a mărturisit pentru Ziarul Lumina că este pentru întâia oară la praznicul Cuvioasei Parascheva.
„Noi n-am venit să cerem ceva anume, nu, am venit să ne bucurăm, să fim bucurie, așa cum ne îndeamnă toate acatistele. Ani întregi m-am rugat să mă lumineze Dumnezeu și să-mi rostuiască viața după voia Lui. Și astăzi visul meu s-a împlinit. Așa ceva eu n-am mai văzut. Toți oamenii sunt frumoși, bucuroși, cu priviri senine, parcă suntem frați. Zâmbim la fel, ne rugăm la fel, ne bucurăm la fel. De la praznicul Cuvioasei n-am lipsit niciodată, dar am fost la biserica noastră de acasă, nu la Iași. La Sfânta este pentru întâia oară când vin și regret foarte mult anii pe care i-am pierdut, pentru că așa simt, că i-am pierdut pur și simplu. N-am crezut că voi trăi o astfel de bucurie. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru faptul că m-a învrednicit să ajung astăzi aici și îmi promit mie însămi că voi reveni la Iași în fiecare an, la praznicul Cuvioasei”,
Ștefania Puiu, artistă de muzică populară
(Foto: ziarullumina.ro)
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024