Este una dintre cântărețele de succes la nivel național, însă în trecut a avut și episoade grele.
Invitată într-o emisiune radiofonică Ioana Ignat a povestit despre dependența de alcool și modul în care a reușit să renunțe la acest viciu.
Botoșăneanca a devenit cunoscută datorită participării sale la „Vocea României”, unde a ajuns până în finală. Ulterior a lansat mai multe piese care au devenit rapid hituri. Succesul a venit și cu presiunea unui program încărcat și a expunerii publice, fapt care a copleșit-o pe artistă. Din acest motiv, timp de câțiva ani, și-a găsit refugiul în alcool.
„Eu am avut probleme cu alcoolul. Nu am făcut prostii… dar era o formă de refugiu. Nu mai luam nimic în serios, nu mă mai încânta nici succesul. Eu dacă am intrat într-o orchestră la 15 ani și cântam la evenimente, eram cea mai mică, restul aveau peste 30-40 de ani. Se bea mult acolo. După aceea, am luat-o și eu așa, ușor-ușor cu alcoolul. Abia ce mi-am revenit”,
a spus Ioana Ignat în emisiunea lui Cosmin Cernat.
Frumoasa artistă, originară din Botoșani, a povestit că a încercat de mai multe ori să renunțe la acest viciu, însă a reușit cu adevărat în urmă cu trei ani, după o petrecere pe care a organizat-o pentru a sărbători lansarea unei piese.
„Într-o seară, când am avut lansare, pe 13 februarie 2018, eu deja mă lăsasem de alcool de vreo două săptămâni și la lansarea aia am zis tot așa, că nu beau, dar m-am luat cu anturajul. Am avut o durere de stomac cumplită și am ajuns pe la cinci dimineața acasă, nu puteam să dorm, nici să plâng și m-am dus pe balcon la aer și mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea, că nu mă mai ating și un an de zile nu m-am mai atins”,
a mărturisit cântăreața.
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024