Vivaldi, Bach și Elgar. Trei compozitori a căror notorietate s-a dezvoltat în diferit, chiar dacă primii doi au fost contemporani.
Sala Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani a primit vineri, 12 noiembrie, atât melomani, cât și artiști instrumentiști. Și asta pentru că pe scenă a evoluat doar orchestra de coarde. Astfel că în public au putut fi zăriți numeroși membri ai orchestrei, veniți să își aplaude colegii.
Dacă Vivaldi, care a lăsat în urmă un număr impresionant de concerte, a stat în umbră aproape două secole până când lumea muzicală să îi descopere genialitatea, Bach s-a bucurat de recunoaștere chiar din timpul vieții. Moartea l-a trecut și pe el în umbră, însă nu pentru multă vreme.
Seara simfonică a debutat, vineri, cu un concert din L'estro Armonico ("Inspirația Armonică"), de Antonio Vivaldi, o colecție de 12 concerte compuse în anul 1711.
Cei doi violoniști – Florin Ionescu-Galați și Raul Chiș - au interpretat alături de orchestra de coarde Concertul cu numărul 8 în la minor pentru două viori și orchestră, RV 522, una dintre cele mai cunoscute lucrări din această serie.
A urmat, cu aceleași viori în prim-plan, Concertul pentru două viori și orchestră, în re minor, BWV 1043, de Johann Sebastian Bach, considerată a fi, de altfel, și una dintre cele mai bune lucrări ale barocului târziu.
Cunoscut și drept ”Dublul concert de Bach”, concertul impresionează prin structura muzicală, prin noblețe și expresivitate interpretativă. Dialogul subtil, dar expresiv, dintre cele două viori, caracterizează acest concert pe care publicul meloman din Botoșani l-a apreciat și aplaudat pe măsură.
Bach, cunoscut drept un compozitor al barocului, într-o vreme în care muzica începea să iasă din biserică și din curtea regală și pătrundea în orașe, s-a impus rapid, devenind curând unul dintre cei mai căutați compozitori. Moartea avea să îl ducă într-un ușor con de umbră, muzica lui fiind scoasă din repertorii. A revenit în atenția publicului datorită fiilor săi, care au știut să îi mențină vie amintirea.
Serenada pentru orchestră de coarde în mi minor, op. 20, deși lucrare timpurie a lui Edward Elgar, este una dintre creațiile cele mai populare și care, se pare, a fost și pe placul compozitorului. De altfel, Elgar însuși ar fi afirmat că până la această Serenadă nu a reușit decât ”experimente muzicale”.
Soliştii serii au fost violoniştii Florin Ionescu-Galați – solist permanent al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, și Raul Chiș, manager interimar al instituției de cultură.
Raul Valentin Chiș a absolvit în anul 2002 Liceul de Artă ”Sabin Păutza” Reșița, la secția vioară, ulterior urmând studiile Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția interpretare muzicală (vioară). S-a perfecționat în Arta Muzicală (Master), în același timp activând și ca profesor de vioară la Liceul de Muzică ”Sigismund Toduță” Cluj-Napoca.
În perioada 2003-2009, a fost colaborator al Operei Naționale din Cluj-Napoca, dar a activat și ca membru al Cameratei Romanica a Radiodifuziunii Cluj, fiind totodată colaborator al Filarmonicilor din Cluj, Sibiu și Botoșani. Vreme de aproape 10 ani (2009-1018) a fost profesor de vioară la Liceul de Artă din Botoșani, unde activează și astăzi, în calitate de colaborator. Începând din 2018 este angajat al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani, iar din septembrie 2021 ocupă și funcția de manager interimar al instituției de cultură.
Solist permanent al Filarmonicii Botoșani, violonistul Florin Ionescu-Galaţi s-a născut pe 19 aprilie 1970. A început să studieze vioara cu tatăl său, continuând apoi la Şcoala de Muzică din Braşov şi Universitatea de Muzică din Bucureşti cu binecunoscutul maestru Ştefan Gheorghiu.
Distins cu premii la diferite concursuri, Florin Ionescu-Galați a început să concerteze încă de la vârsta de 10 ani, înscriindu-şi în palmares numeroase concerte şi recitaluri susţinute atât în ţară cât şi peste hotare.
Următorul concert va avea loc vineri, 19 noiembrie 2021, la ora 18.30.
Sub bagheta dirijorului Cosmin Morariu, orchestra va interpreta lucrări de P.I. Ceaikovski, E. Elgar și F. Mendelssohn-Bartholdy.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile