A activat ca magistrat şi a devenit preşedinte al Tribunalului din Botoşani în 1841, fiind numit din nou în aceeaşi funcţie în 1842, 1843, 1847 şi 1848.
Pe 25 octombrie 1858, puțin înaintea Unirii la care pusese umărul și el (în locuința lui s-a ținut adunarea care a pregătit alegerea lui Cuza ca domnitor), a murit la Botoșani de ftizie, ca și amicul Alecu Russo ceva mai târziu, Dimitrie Ralet. Se născuse în 1817 la Istanbul (nu se mai știe ziua).
Fiu de mare boier, poliglot cu studii în Polonia, Germania și Franța, militant pașoptist al partidei naționale și liberale din Moldova, în frunte cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negri, numit, pe vremea domnitorului Grigore Al. Ghica, vornic al averilor mănăstirești, Dimitrie Ralet a debutat cu un mic volum de proză reflexiv-confesivă în 1840”, amintea criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate acestui artizan aproape necunoscut al Unirii de la 1859, potrivit jurnalul.ro.
„Colaborator la revista Propășirea a lui Ghica & Co (1844), autor pasabil de fabule, cântecele comice, fiziologii și texte moralist-satirice, pe teme politice sau nu (Plutarhul Moldovei, Provincialii și ieșenii, Bețivul, Vînătoria, Păun Burlacul, Pavel Clopotaru, Harță sau Balaban Răzeșu, Unirea și clevetitorii ei ș.a.), a intrat în clubul select al literaturii secolului al XIX-lea românesc doar prin fermecătorul jurnal de călătorie la Constantinopol - orașul său natal! - prilejuit de o misiune diplomatică domnească în capitala Imperiului Otoman, împreună cu colegul pro-unionist Negri, în vara lui 1855. Adică imediat după abdicarea domnitorului (și protectorului) Grigore Alexandru Ghica...” - evidenția în continuare profesorul Paul Cernat.
Babilonie la Constantinopole
În completare: „Apărut chiar în anul morții autorului său, Suvenire și impresii de călătorie în România, Bulgaria și Constantinopole e o scriere singulară la noi în epocă. Imaginea capitalei otomane, în care Ralet vede o imagine babilonică a lumii și o priveliște a vieții omenești, cucerește prin autenticitatea atmosferei orientale și bogăția haotică, pitorească a descripțiilor de medii, surprinse de un observator reflexiv și avizat”.
Concluzia (subiectivă, evident): „Nici unul dintre pașoptiști (de la T. Codrescu la D. Bolintineanu, ale căror imagini despre Orient erau mediate de clișee romantice și prejudecăți occidentaliste) n-a prins o evocare mai reușită a orașului de pe Bosfor, într-un discurs de o reală savoare a limbii. Memorialul lui Dimitrie Ralet este una dintre cele mai frumoase cărți de călătorie ale perioadei noastre post-pașoptiste”.
Dimitrie Ralet a activat ca magistrat şi a devenit preşedinte al Tribunalului din Botoşani în 1841, fiind numit din nou în aceeaşi funcţie în 1842, 1843, 1847 şi 1848. A fost membru al „partidei naţionale” din Moldova şi a luat parte la Revoluția din 1848 (din Moldova).
Ulterior, în timpul domniei lui Grigore Al. Ghica, Ralet a fost director în Departamentul Dreptăţii (1849) şi ministru al cultelor şi învăţăturilor publice (1854). În 1855 a fost preşedinte al Societății de Medici și Naturaliști din Iaşi, iar în iulie 1855 a fost trimis de domnitor la Constantinopol, pentru a negocia chestiunea averii mănăstirilor închinate din Moldova. Misiunea a fost îndeplinită, dar Ralet s-a îmbolnăvit de tuberculoză, afecțiune care i-a adus moartea la doar 42 de ani.
Pe 25 octombrie 2024 s-au împlinit 165 de ani de la moartea lui Dimitrie Ralet.
