După mai bine de un deceniu, de când traficul prin punctul de trecere al frontierei de la Racovăț a fost închis, vama din nord-estul județului ar putea să se redeschidă.
Noul prefect al județului Botoșani a luat legătura cu deputatul Costel Șoptică pentru a face demersuri în acest sens.
Parlamentarul s-ar fi întâlnit deja cu Florin Cîțu, președintele Senatului, care i-ar fi acordat sprijin în acest demers.
„Am depus toate eforturile necesare pentru redeschiderea punctului vamal de la Racovăț pentru a mai reduce din presiunea existentă la acest moment la punctele de trecere ale frontierei, în contextul valului de refugiați din Ucraina. Am găsit deschiderea totală la dl deputat Costel Șoptică care și-a lărgit eforturile către structurile din București”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Subiectul redeschiderii punctului vamal Racovăț ar urma să fie supus dezbaterii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) care se întrunește seara aceasta, pe fondul războiului din țara vecină.
Pe partea română, problema personalului este aproape ca rezolvată. Urma ca autoritățile din capitală să ia legătura pe cale diplomatică cu cele ucrainene pentru a fi asigurat personalul aferent și de partea cealaltă a frontierei.
Pe partea ucraineană, până acum două săptămâni s-a lucrat la amenajări exterioare ale clădirilor existente în zonă.
„Vama Racovăț are două fluxuri de intrare auto și un punct de intrare pietonal. Este racordată la utilități, inclusiv spații de cazare, aproximativ opt camere mobilate”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut discuții inclusiv cu Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a analiza situația de la vama din nord-estul județului.
Vama Racovăț a fost închisă în anul 2010 pentru efectuarea unor lucrări de modernizare care în final au atins o valoare de 3,5 milioane de euro. Prin proiect european, Consiliul Județean a reabilitat inclusiv drumul către punctul de trecere al frontierei.
Vama Racovăț acum:
PARTEA UCRAINEANĂ
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024