Ceea ce Botoșăneanul anunța încă din aprilie se întâmplă luna aceasta. Demarate cu scoaterea pilonilor, lucrările la strada Sucevei vor prinde avânt la sfârșitul săptămânii.
Astfel, începând de vineri, de la ora 17:00, artera menționată va fi închisă circulației pe tronsonul cuprins de intersecțiile cu străzile Primăverii și Calea Națională.
Firma contractată de municipalitate va începe dezafectarea șinelor de tramvai și totodată construcția a două sensuri giratorii.
Unul va fi amenajat la intersecția cu strada Primăverii, celălalt la încrucișarea cu bulevardul Mihai Eminescu.
În a doua zonă a mai funcționat un sens giratoriu, dar atipic întrucât prin mijlocul său trecea linia de tramvai.
Prin îndepărtarea acesteia circulația ar trebui să se mai simplifice, însă la construcție este necesar să se țină seama de un arbore ce trebuie protejat.
”Ne cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat și îi rugăm să utilizeze rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare a străzii Sucevei”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
Se va lucra intens pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, după care strada va fi redeschisă, însă cu restricții.
Municipalitatea face un apel și către conducătorii auto care obișnuiesc să parcheze în zonă să nu își lase acolo mașinile începând cu vineri pentru a nu încurca intervențiile.
Edilul șef își dorește ca vara aceasta să elimine în totalitate șinele de pe strada Sucevei și de pe porțiunea din bulevardul Mihai Eminescu dintre Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Botoșani Shopping Center și să asfalteze cele două străzi pe modelul lucrărilor efectuate în 2021 pe străzile Viilor și Nicolae Iorga și în 2022 pe Primăverii.
După ce a renunțat la proiectul european de construcție a unor noi căi de rulare și cumpărarea de tramvaie întrucât costurile au explodat și nici o firmă nu a mai dorit să execute lucrările, Primăria Botoșani a accesat două proiecte europene prin PNRR care prevăd achiziționarea mai multor mijloace de transport electrice.
Este vorba despre:
Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani – Comuna Curtești – Comuna Bălușeni, prin achiziția de vehicule ecologice pentru transportul public-etapa a II-a - 4.100.609 euro;
Modernizarea transportului public al Municipiului Botoșani prin achiziția de autobuze ecologice - 5.346.000 euro.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024