O parte a drumurilor judeţene vor fi asfaltate după o metodă în premieră pentru Botoşani. Acestea nu vor mai fi reabilitate, ci... reciclate. Ideea este propusă de preşedintele Consiliului Judeţean.
La şedinţa din luna august acesta va cere plenului CJ acceptul pentru scoaterea la licitaţie a lucrărilor la Vorniceni – Dumeni – Cristineşti, Flămânzi – Prăjeni, Avrămeni – Adăşeni şi la ieşirea din George Enescu spre Havârna.
Însumat lungimea acestora este de circa 33 de kilometri. Sunt mai mult teoretic asfaltate, practic fiind, după cum recunoaşte şi şeful CJ, „impracticabil, nu se poate, nu este nici o soluţie, Nu se poate, gaură lângă gaură , adică n-ai cum, nu se poate”. Întrucât costurile pentru o reabilitare clasică s-ar ridica la circa 1,5 milioane lei/km, se va opta pentru o reciclare, în sensul că se va folosi şi asfaltul crăpat deja existent.
CITEŞTE ŞI:
INEDIT : Peste 75.000 mp de gropi în drumurile judeţene
„Firmele din Botoşani au staţii de asfalt mobile. Eu le scot la lictaţie cu condiţia să vină cu o staţie de asfalt care să vină acolo. Face asfaltul pe loc, prelucrează materialul care există deja, pentru că drumurile astea sunt 70% distruse, dar asfalt mai există, prelucrează materialul care există pe loc, pune adaos de toate materialele care sunt necesare şi toarnă asfalt cu cinci ani garanţie fără nici o problemă”, a explicat
Florin Ţurcanu. În acest fel acesta preconizează reducerea cheltuielilor per kilometru la numai circa 600.000 de lei, în timp ce garanţia va fi de cinci ani.