Ieșirea din sezonul rece a pus constructorii la treabă. Există mai multe fronturi de lucru în municipiul Botoșani, de la Aleea Viilor sau Popăuți până la Iuliu Maniu, o stradă pentru care s-au alocat fonduri încă de acum trei ani de zile.
Botoșănenii de acolo trăiesc drama altora câteva mii care locuiesc în zonele periferice unde peisajul este mai apropiat mai degrabă celui rural, decât unui municipiu reședință de județ. În dimineața zilei de miercuri, 10 martie 2021, mai multe echipe de muncitori și utilaje lucrau pe Iuliu Maniu, strada care are o lungime de aproximativ 2 kilometri și pe care se face trecerea de la oraș la condiții de comună, bătută la pas.
„O lucrare la care țin foarte mult, investiție pe care am bugetat-o încă de acum 3 ani de zile în Consiliul Local atunci când am avut ocazia să alocăm fonduri și pentru acest tronson care este cel mai dificil cât și pentru tronsonul care deja este asfaltat și înlocuim partea carosabilă. Lucrările sunt în grafic, se lucrează destul de intens și sunt mulțumit de activitatea societaății Conrec până acum”,
Cosmin Andrei, primar
Primul tronson din această stradă urmează a fi gata în termen de două luni, urmând ca ulterior să se intervină și pe bucata rămasă care duce spre stația de epurare din Tulbureni. Lucrările, mai complexe, presupun asfalt dar și amenajarea unor trepte pietonale, într-o zonă în pantă.
Astea, pe lângă intervențiile așteptate de la compania de apă.
„Am solicitat societății Nova Apaserv să înlocuiască conducta de alimentare cu apă pentru că este foarte veche și să nu ajungem în situația în care vom avea asfalt și să trebuiască să revenim pentru reparația avariilor. Așteptăm în continuare sprijinul dlor pentru a avea o lucrare mai largă”,
Cosmin Andrei, primar
„Vom avea un Botoșani, cel puțin pe acest tronson, la periferie la fel ca în centru. Intenționez să asfaltez toate străzile limitrofe, vom avea documentații și pentru Grăniceri, Aleea Humulești, Vasile Lupu, îmi doresc ca în acest an aceste străzi să fie asfaltate și să continuăm cu alt cvartal de străzi, care este adiacent arterei Tudor Vladimirescu”,
Cosmin Andrei, primar
Această investiție este în valoare de aproximativ 5,8 milioane de lei și a avut prioritate la începerea lucrărilor, fiind deja bugetată. O parte dintre locuitorii de pe Iuliu Maniu au ieșit la poartă și au povestit că ani de zile au fost nevoiți să circule în condiții precare, pe o stradă pe care refuzau să preia comenzi inclusiv taximetriștii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024