Zeci de botoşăneni îşi dau ultima suflare anual pe teritoriul altor state. Din cauza costurilor mari, mulţi dintre ei nu sunt aduşi acasă pentru a fi înmormântaţi creştineşte de familie şi prieteni, astfel sunt îngropaţi de primăriile din localităţile unde îşi găsesc sfârşitul sau sunt arşi la crematorii, în funcţie de modalitatea aplicată de fiecare ţară în parte.
Există însă şi cazuri aşa zis norocoase unde membrii familiilor se deplasează în ţara în care a decedat o anumită persoană pentru a participa la funeralii, sau când decedatul s-a asigurat iniţial la o firmă de profil. Un astfel de caz a fost înregistrat şi la Botoşani, o familie din judeţ primind din partea statului italian în jur de 3.000 de euro în urma decesului fiului lor.
„O familie din judeţ primeşte trimestrial sume de bani din decesul asiguratului, un copil de-al lor, cred că în jur de 2, 3.000 de euro. Cred că doar pentru o anumită perioadă până când epuizează suma din asigurări ce revine familiei, el a decedat în Italia”, a declarat
Viorel Gaidur, şeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţă şi Eliberare a Paşapoartelor Simple. În decursul anului 2011, aproximativ 20 de botoşăneni au decedat în străinătate.
Citeşte şi:
Botoşăneni decedaţi printre străini: Droguri, accidente rutiere sau omoruri