O asistentă a fost condamnată joi, 5 decembrie 2024, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. A fost acuzată că i-a oferit o bijuterie și alte atenții fostului manager al Spitalului Județean „Mavromati”, Doina Caba. Iar totul pentru a-i fi acceptat transferul de la o unitate medicală din țară la Spitalul Județean „Mavromati”.
Având în vedere semnarea acordului de recunoaștere, magistrații de la Tribunalul Botoșani au decis să o condamnare la închisoare cu suspendare, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.
DecizieTribunalul Botoșani
„Condamnă pe inculpata Constantinescu Monica Geanina la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală. În temeiul art. 91 alin.1 lit. a – d Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, sub supraveghere. În baza art. 92 alin. 1 – 2 Cod penal, termenul de supraveghere va fi de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.”
În tot acest timp, femeia va trebuie să respecte o serie de obligații precum să se prezinte la Serviciul de Probațiune și să anunțe schimbarea locului de muncă.
De asemenea, asistenta va trebuie să presteze 60 de zile de muncă neplătită la Biblioteca Județeană Botoșani sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
În prezent, aceasta se află sub control judiciar, iar măsura este menținută până la o hotărâre definitivă.
Decizie Tribunalul Botoșani.
„În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, art. 211 și următoarele din Codul procedură penală, art. 202 Cod procedură penală, menține măsura preventivă a controlului judiciar luată prin Ordonanța nr. 7/P/2020 din data de 13 decembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciului Teritorial Suceava până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de 60 de zile. Dispoziția privind măsura preventivă este executorie, conform art. 399 alin. 4 Cod procedură penală.”
Sentința dată de Tribunalul Botoșani este cu drept de apel în termen de 10 zile.
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile