Asistentele medicale care au trecut de etapa examenului de grad principal, încă așteaptă sumele de bani promise din anul 2014. Pentru acel plus bănesc care presupune pentru bugetul Spitalului Județean „Mavromati”, aproape un miliard de lei vechi lunar, cadrele medicale se judecă în Instanță, însă sumele pentru 2015 par a fi mai ușor de atins.
Asta pentru că, spune liderul sindicatului „Sanitas”, din discuțiile purtate cu managerul de la „Mavromati”, Corneliu Mihai, și cu președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Costel Lupașcu, contractul semnat cu Casa ar putea aduce beneficii bănești.
„Procesul de anul trecut este în desfășurare, anul acesta înțelegerea pe care am avut-o în prezența președintelui de Consiliu Județean, Gheorghe Sorescu, a fost ca, după semnarea contractului cu Casa, să știm exact care vor fi fondurile alocate pentru asistentele cu grad principal”, a declarat Octavian Dumitru, lider Sanitas.
Potrivit acestuia, noul contract care va fi semnat zilele acestea, va avea clauze mai avantajoase pentru personalul medical, una dintre acestea presupunând creșterea tarifului pe caz ponderat.
Imediat, pe Botoșăneanul, ce avantaje vor avea și pacienții după semnarea noului contract!
(C.B.)
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Marcel Ciolacu, anunț important despre salariul minim
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Vești bune pentru părinți și copii: S-au virat banii pentru alocații
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile