Câteva zeci de botoşăneni de la cele două unităţi militare din judeţ s-au angajat până acum în operaţiunile militare din Irak, Afganistan, Balcani şi alte misiuni NATO sau ONU. Ultimii „asistenţi ai păcii” s-au întors în luna noiembrie a anului trecut şi provin de la UM 01189. Alţi 27 de tineri, angajaţi ai celeilalte unităţi botoşănene, UM 01251, se pregătesc să plece în Afganistan. Curajoşii militari sunt în cea mai mare parte căsătoriţi şi au copii, dar se implică fără a ezita în misiunile asumate de România în faţa partenerilor externi.
Soldaţii ce vor pleca în următoarele serii îşi vor lua la revedere de la cei dragi în lunile mai şi iunie, împreună cu camarazii alături de care se pregătesc acum, din Iaşi şi Piatra Neamţ.
În momentul de faţă judeţul are un singur reprezentant implicat în operaţiuni militare internaţionale, mai precis în reconstrucţia Afganistanului. Acesta este maiorul Marius Chiaburu de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, având misiunea de a instrui armata afgană. Marius este aşteptat să se întoarcă în luna mai.
De Ziua Forţelor Terestre prefectul Costică Macaleţi urează multă sănătate soldaţilor botoşăneni. „
Vă urez La Mulţi Ani şi vă transmit respectul şi simpatia botoşănenilor pentru curajul şi devotamentul de care daţi dovadă în îndeplinirea misiunilor de aici dar şi din afara ţării”, este mesajul
primului reprezentant al Guvernului în teritoriu.
CITEŞTE:
Un jandarm botoşănean pleacă în misiune în Afganistan