Specialiștii Agenției Naționale Antidrog (ANA) au organizat, în cursul anului 2015, o serie de sesiuni de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri, fiind instruite de către formatorii atestați ai ANA, 954 de persoane, atât din rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne (302), cât și din cadrul instituțiilor partenere — 652 beneficiari, potrivit Agerpress.
Formele de educație continuă destinate personalului MAI au vizat formarea de bază și specifică în domeniul dependenței de droguri și utilizarea testelor de depistare a consumului de droguri la conducătorii auto.
Astfel, pe parcursul anului 2015, au fost instruiți de către formatorii ANA:
- 120 specialiști din cadrul Direcției de Poliție Transporturi — Inspectoratul General al Poliției Române din opt județe: Covasna, Timiș, Simeria, Râmnicu Vâlcea, București, Constanța, Brăila, Argeș;
- 25 de specialiști din cadrul școlii de Poliție 'Nicolae Golescu'—Slatina
- 13 polițiști rutieri din județul Covasna;
- 25 polițiști — Secțiile de Poliție Rurală — Timiș;
Totodată, personalul ANA a participat la seminarii on-line organizate sub egida CEPOL, în domenii precum antidrog, politici publice, anti-discriminare etc. De asemenea, formatorii autorizați ANA au organizat sesiuni de instruire în domeniul drogurilor și pentru partenerii săi instituționali, iar formele de educație continuă au fost:
- Inițiere în prevenirea consumului de droguri în comunitate, sesiuni de formare care au avut ca beneficiari 102 polițiști locali din: Reghin, Tulcea, Călărași, Drobeta Turnu Severin și Olt;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, având ca beneficiari 25 cadre didactice-profesori de religie în județul Bihor;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, beneficiari — 62 cadre didactice în județele Neamț și Constanța;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, beneficiari — 26 psihologi școlari și diriginți în județul Arad;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, care a avut ca beneficiari 20 cadre didactice-profesori consilieri în județul Mureș;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, beneficiari — 10 consilieri de probațiune din județul Sibiu;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, care a avut ca beneficiari 12 consilieri școlari din județul Cluj;
- Abilități de viață la adolescenți-prevenirea consumului de droguri — NECENZURAT, având ca beneficiar 151 cadre didactice în județele: Satu — Mare, Constanța, Iași, Vâlcea;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, beneficiari — 28 de medici din județul Olt;
- Formare de specialitate în programul substitutiv cu metadonă, care a avut ca beneficiari 11 medici și asistenți medicali din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și s-a desfășurat în București;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, având ca beneficiari 13 asistenți comunitari din Botoșani;
- Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, beneficiari — 13 asistenți maternali din cadrul DSP județul Botoșani.
- Asistența integrată a consumatorilor de droguri — standarde de prevenire și asistență, sesiune de formare care a avut ca beneficiari 99 asistenți sociali, psihologi, educatori și juriști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județele Botoșani, Vâlcea, Dolj, Harghita și Bacău. Și anul acesta, Agenția Națională Antidrog va derula stagii de formare conform Strategiei de Formare și a Graficului de formare în domeniul drogurilor 2016.
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile