Doi soţi, ambii asistenţi medicali la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani, care au fost infectaţi cu virusul COVID-19 şi care se află internaţi în unitate, au intrat în greva foamei.
Cei doi asistenţi, Doina şi Florel Grigore, de 54, respectiv 57 de ani, care sunt asimptomatici, au recurs la această formă de protest după ce au fost obligaţi să se interneze, fără însă ca, pe perioada internării, să fie supuşi vreunui tratament medicamentos.
Potrivit Agerpres, ambii se află internaţi de pe 14 aprilie, după ce au primit confirmarea că s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus, însă, de atunci, nu au primi nici tratament şi nici nu au mai fost testaţi, susţin ei.
"Până ieri (joi n.r.) dimineaţă, am încercat, tot conversându-mă cu doamna doctor de la Infecţioase, să obţin măcar o nouă testare. Nu am obţinut absolut nimic. Doamna doctor care vine şi ne consultă este foarte amabilă şi toţi ceilalţi spun 'Da, vă înţelegem, aveţi dreptate, e o mare bătaie de joc, dar nu depinde de mine'. Şi în situaţia asta nu suntem doar noi doi. Nu înţeleg de ce trebuie să ocup un pat de spital care costă, că lucrez în sistem, şi ştiu că aceste lucruri costă. (...) Suntem asimptomatici şi nu avem tratament. Dacă aş fi avut simptom, nu aş fi tâmpită să mă duc acasă. Vedeţi, COVID-ul ăsta e o boală care poate fi periculoasă", a afirmat Doina Grigore.
Cei doi soţi, care lucrează în secţia Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati", sunt nemulţumiţi că alţi colegi de-ai lor, aflaţi în aceeaşi situaţie, confirmaţi pozitiv şi asimptomatici, au primit permisiunea de a rămâne în izolare la domiciliu, scrie sursa citată.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, Teodor Ferariu, susţine că, potrivit actelor normative în vigoare, toate persoanele pozitive la testul COVID-19 se internează, deşi recunoaşte că sunt şi persoane în această situaţie care au refuzat internarea.
"Ei sunt pacienţi şi se comportă ca pacienţii. E o problemă cum îşi gestionează emoţiile. Pacienţii confirmaţi pozitiv se internează, că aşa spune procedura", a afirmat Teodor Ferariu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024