Sala „Nicolae Iorga” a Prefecturii a fost plină astăzi de persoane care lucrează în domeniul asistenței sociale atât din județul Botoșani cât și din celelalte județe ale Moldovei.
Aceștia au luat parte la un workshop în care au învățat noi tehnici de comunicare.
”Această activitate de astăzi este un proiect pe care l-am prezentat în luna mai și iată că se concretizează astăzi grație colegei mele din Iași, președintele Structurii Teritoriale Iași a Colegiului Asistențelor Sociali, dna Roxana Necula și evident cu sprijinul dl profesor de la Iași, . Ne-am dorit acest eveniment pe lângă cele care au fost și sper să pot organiza și altele la anul atât pentru dezvoltarea profesională a colegilor, cât și pentru dezvoltarea personal”,
Maria Felicia Mihai, organizatorul activității
În sală au fost prezenți asistenți sociali, specialiști din domeniul Asistenței Sociale și Protecția Copilului, pshihologi, dar și sociologi care lucrează la nivelul primăriilor, la nivelul serviciilor sociale specializate pe acest domeniu.
La această activitate, un profesor de la Iași le-a vorbit tuturor celor prezenți în sală despre comunicare.
„Vorbim despre abilități de comunicare mai puțin cunoscute în ultimii 10 ani și anume competențele narative de comunicare și practiv vom avea ocazia să interacționăm. Vor fi exerciții interactive. Vom scoate în evidență noile abilități prin care putem să creăm relații cu persoanele micuțe sau adulte ”,
Ovidiu Gavrilovici, conferenţiar universitar Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Iaşi
La acest eveniment au fost prezenți asistenți sociali din Botoșani, Vaslui, Roman și Iași.
Declarația zilei 24 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Gabriela Erdic
Jan 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Atenție șoferi! CODUL GALBEN de ceață și polei este în continuare prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile