Cazurile copiilor care fac parte din familii monoparentale sunt susţinute prin acordarea unor burse de sprijin prin Asociaţia ”Salvează o inimă”.
La inițiativa președintelui Asociației ,,Salvează o inimă”, Vlad Plăcintă s-a stabilit ca fiecare caz social al unui copil orfan să fie susținut prin donarea a 2.000 de lei lunar sub forma unei burse acordate în funcție de situația şi venitul cazului respectiv.
În prezent, există aproximativ 20 de copii care primesc această sumă lunar pentru că au rămas fără un părinte. Acest aport financiar compensează salariul unui adult, astfel încât copilul în cauză să poată avea îmbrăcăminte, încălțăminte sau rechizite.
De asemenea, se oferă un sprijin de 2.500 de lei lunar pentru acei copii care au ambii părinți alături, dar care nu au posibilitate de recuperare.
Suma direcționată de către asociație pentru virarea acestor ajutoare de sprijin se ridică până la 7.000 de euro și poate fi acordată copiilor încadrați în această categorie până la finalizarea studiilor.
,,Am o tânără care mai are doi ani sau un an de facultate, la Informatică, la Iaşi şi i-am plătit bursă lunară să facă liceul în oraș, fiind de la țară. Acum îi plătim bursă lunară şi face facultatea şi după ce va termina facultatea va merge la serviciu.”
Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţei ,,Salvează o inimă” Botoşani.
Astfel, copiii care au o situație dificilă prin prisma faptului că au rămas cu un singur părinte sunt ajutați financiar, lună de lună pentru a-şi putea asigura traiul în vederea finalizării studiilor.
Declaraţia lui Vlad Plăcintă poate fi regăsită în emisiunea prezentată de Gabriela Erdic, pe canalul de youtube Botoşăneanul TV, în intervalul 20:23 – 22:01 minute.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024