După ce sâmbătă a anunţat în faţa a aproximativ 150 de social-democraţi botoşăneni o „surpriză mare, mare de tot”, marţi preşedintele PSD Botoşani a trimis un comunicat prin care informează că propune crearea de noi locuri de muncă prin organizarea concentrărilor economice la nivel local.
Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a depus luni o interpelare prin care propune Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să ia în considerare implementarea concentrărilor economice la nivel local, ca soluție pentru înființarea de noi locuri de muncă în special în zonele cu șomaj ridicat. O astfel de măsură presupune stabilirea unui set de facilități fiscale care să determine operatorii economici dintr-o anumită industrie și furnizorii acestora să se localizeze într-o anumită regiune în care există un deficit ridicat de locuri de muncă.
„Concentrările economice sunt deja foarte răspândite în statele europene. Toată industria auto sau cea chimică din Germania funcționează pe acest principiu. La fel industria alimentară și cea cosmetică din Franța. Beneficiile sunt multiple. În primul rând, în zona în care se realizează o astfel de concentrare economică crește semnificativ numărul locurilor de muncă. De asemenea, forța de muncă din acea zonă se specializează în industria respectivă, ceea ce e în beneficiul operatorilor economici. În plus, se reduc costurile de transport între producători și furnizori, iar lista de beneficii continuă”, a declarat
Andrei Dolineaschi.
[[banner]]
În abordarea propusă de parlamentarul social-democrat, industriile sunt cele care preiau iniţiativa şi joacă rolul principal în dinamica regiunii, iar statul cu organismele şi instituţiile sale intervin doar pentru a susţine şi a facilita iniţiativele private, astfel încât să se creeze un climat favorabil pentru creşterea firmelor locale şi cât mai atractiv pentru firmele din exterior.
Sâmbătă parlamentarul PSD Botoşani a refuzat să dezvăluie surpriza la care a făcut referire în discursul de la şedinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale de Femei.
CLICK ŞI CITEŞTE INTERPELAREA LUI ANDREI DOLINEASCHI
CITEŞTE ŞI:
Dolineaschi, surpriză mare, mare de tot pentru duşmani, în faţa femeilor PSD