Salariații din mediul privat ar putea primi al treisprezecelea şi al paisprezecelea salariu, 20% din cheltuielile salariale urmând să fie deduse din impozitul pe profit.
Iar asta, potrivit unui proiect de lege depus la Camera Deputaților de deputatul liberal Ion Ștefan, potrivit Mediafax.
„Proiectul de lege înregistrat, ieri (marţi-n.r.), la Camera Deputaţilor, dă posibilitatea salariaţilor din mediul privat să poată primi al 13-lea şi al 14-lea slariu. Ne dorim alinierea la realitatea europeană. Aşa cum sunt recompensaţi salariaţii din companiile profitabile din Germania, Franţa, Spania, Austria, Italia aşa trebuie să se întâmple şi în România. Discrepanţa veniturilor dintre salariaţii din mediul privat şi cei din sistemul public este o realitate. Ca atare, PNL vine în întâmpinarea mediului de afaceri cu propunere de modificare a cadrului legal, prin care care salariaţii societăţilor comerciale cu capital integral privat au posibilitatea de a primi al al 13-lea şi al 14-lea salariu”,
a declarat deputatul PNL Ion Ştefan.
Ion Ştefan a precizat că 20 % din cheltuielile salariale ar urma să fie deduse din impozitul pe profit. Totodată, deputatul liberal a dat asigurări că proiectul de lege nu va „văduvi” bugetul de stat.
„Prin această propunere bugetul de stat nu va fi văduvit de anumite venituri, ci dimpotrivă vor fi încasări suplimentare la buget, prin impozitul pe salariu, cheltuieli cu sănătatea, cheltuieli sociale care vor fi suportate tot de societăţi prin acordarea acestor salarii (...) Adoptarea acestui proiect legislativ va avea un impact bugetar pozitiv”,
a mai spus el.
Ion Ştefan a susţinut că, în România, sunt 3,7 milioane de salariaţi, de trei ori mai mult decât în mediul public. „Prin acordarea acestor salarii, la bugetul de stat se vor încasa peste 2 miliarde”, a spus deputatul PNL, adăugând că al 13-lea salariu ar urma să fie plătit înainte de Crăciun şi al 14-lea, înainte de concediul de odihnă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024