Autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Ziua lui Constantin Brâncuși se sărbătorește, începând cu anul 2016, la 19 februarie.
Astfel este marcată nașterea marelui sculptor român, respectiv 19 februarie 1876.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost inițiată la începutul anului 2015 de mai mulți parlamentari PSD, PC, UNPR, PNL, PP-DD și independenți. În expunerea de motive, inițiatorii susțineau că declararea datei de 19 februarie drept "Ziua Brâncuși" — sărbătoare națională legală lucrătoare ar reprezenta "o reparație morală față de refuzul și umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru".
Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, la data de 4 noiembrie 2015, iar președintele Klaus Iohannis a promulgat, la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie este declarată Ziua Brâncuși ca sărbătoare națională.
Potrivit legii, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Brâncuşi s-a stabilit la Paris, unde s-a stins din viaţă în martie 1957 - a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse -, lăsând moştenire statului român atelierul său şi un număr important de lucrări. Statul român, condus de partidul comunist, a refuzat însă să accepte moştenirea lui Brâncuşi. Astfel, atelierul său a revenit statului francez, iar Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris păstrează lucrările lăsate moştenire statului român prin testament.
Ansamblul Brâncuşi de la Târgu-Jiu a fost inclus, în 1991, pe lista tentativă a UNESCO. În ianuarie 2018, Ministerul Culturii redepus dosarul de candidatură al Ansamblului Brâncuşi pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO. Potrivit site-ului Institutului Naţional al Patrimoniului, ansamblul realizat în România este singura lucrare de artă monumentală de amploare creată de Constantin Brâncuşi, care avea la data conceperii proiectului (1935 - 1936) o recunoaştere mondială.
În ultimii ani, cota de piaţă a lui Constantin Brâncuşi, care a contribuit major la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană, a crescut semnificativ.
În 2018, sculptura sa "La jeune fille sophistiquée" a fost vândută la licitaţie pentru 62 de milioane de euro, iar Brâncuşi a devenit astfel al doilea cel mai scump sculptor din lume, după Alberto Giacometti.
”Iubesc tot ceea ce se înalţă”.
”Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată”.
”Pasărea de aur!... O lucrez încontinuu!... Însă nu am găsit-o încă!”
”Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire!...”
”Eu nu creez păsări, ci zboruri”.
”O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea - căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor...”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime a dezvăluit care a fost cea mai mare extravaganță a sa din postura de om bogat
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Ajut-o pe Dana să aibă o viață fără durere: Orice donație, oricât de mică, contează!
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Precipitații puține și temperaturi ridicate: PROGNOZA meteo actualizată
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile