Ploaia de dimineață și, cel mai probabil, imprudența la volan, fac victime printre șoferii din Botoșani.
Un accident rutier s-a produs, în această dimineață, la Stăuceni.
Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a fost la un pas de a ajunge într-o curte. S-a oprit în parapetul metalic, mașina rămânând însă cu roțile din spate în aer. Din câte se pare, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, cel mai probabil din cauza vitezei și a carosabilului umed.
”Nici măcar în curte nu mai suntem în siguranță, peste tot e plin de vitezomani și ne mai întrebăm de ce întâlnim așa des radarele”, a comentat un internaut cu privire la accidentul de la Stăuceni.
Din fericire, șoferul a scăpat teafăr, însă mașina a fost avariată.
La fața locului au ajuns echipajele de la Poliție, urmând a fi demarate cercetări pentru a se stabili cu exactitate condițiile în care a avut loc accidentul rutier.
(Sursă foto: Radar Botosani Oficial)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024
Ajutorul de înmormântare crește: CE trebuie să știe beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024