În Ajunul Bobotezei se ține post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic.
Canoanele Bisericii ne învață că în Ajunul Bobotezei se ajunează total (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasmă pe nemâncate. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminică sau sâmbătă, nu se ține post negru.
Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioadă secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia credincioșilor și să se împărtășească. Astăzi, creștinii postesc în această zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită-Agheasmă Mare.
În unele regiuni, în special în Moldova, creștinii ortodocși gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), până la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se întâmplă ca cei opriți de la Sfânta Împărtășanie să primească de la duhovnic binecuvântarea de a lua Agheasmă Mare. Însă, trebuie să fim cu luare aminte la faptul că Agheasma Mare nu poate înlocui Sfânta Împărtășanie.
Alți preoți îi opresc pe credincioși să ia Agheasmă Mare.
Cu Agheasmă Mare se stropesc casele credincioșilor și locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc și lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfințite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea și sfințirea prapurilor, la sfințirea crucii și a troițelor, a clopotului, a vaselor și veșmintelor liturgice, la sfințirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor și a Sfântului și Marelui Mir.
Dacă Agheasma Mică se poate săvârși ori de câte ori credincioșii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiază de două ori pe an, pe 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului, și pe 6 ianuarie, în ziua praznicului Bobotezei.
La finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă cântând troparul Praznicului. "În Iordan botezându-Te Tu Doamne ..."
În casele credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate și dintr-însa se gustă pe nemâncate, în zilele de post și ajunare. Potrivit învățăturii Sfinților Părinți, "firea apei celei sfinte este ca să spele și trupul și sufletul, să-l sfințească, să-l înnoiască și să-l facă fiu al lui Dumnezeu".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024