Directorii mai multor instituții de la Botoșani au fost chemați marți dimineață pentru a lua parte la ședința ordinară de Colegiu Prefectural.
Au fost însă și șefi de instituții care nu au putut veni și ca atare și-au transmis diverși reprezentanți.
Este și cazul lui Mihai Platon, inspectorul șef al Inspectoratului Județean în Construcții.
Locul său la masa rotundă din sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ a fost ocupat de Raluca Prisacariu, inspector în construcții din cadrul instituției.
De cele mai multe ori, atunci când alți șefi își trimit subalternii să ia parte la astfel de ședințe, aceștia se feresc să stea la masă și se așază pe scaunele din sală. Nu la fel s-a întâmplat și cu tânăra inspectoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Petre Roman audiat astăzi la Parchetul General: Nu există nicio dovadă
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ASTĂZI: Protest tăcut la Muzeul Județean pentru salarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile