Dumitru Ichim avea 57 de ani și s-a stins din viață în luna aprilie a anului 2023 când la Botoșani a fost Cod Roșu de ninsori. A lucrat pe o autofreză de la Secția de Drumuri Naționale (SDN) și a participat la activitățile de deszăpezire încă de la începutul urgiei care s-a abătut asupra județului.
Atunci, șeful de la Districtul Săveni al SDN Botoșani l-ar fi văzut că este într-o stare avansată de oboseală și l-ar fi trimis la odihnă, în incinta unui imobil ce aparține instituției. Dimineață, Dumitru Ichim a fost găsit decedat.
Oboseala cronică dar și anumite afecțiuni medicale de care suferea i-au curmat viața timpuriu.
Astăzi, chiar de Sfântul Dumitru, de acest muncitor care a lucrat ore în șir, și-a amintit adjunctul SDN Botoșani, Liviu Mihalache.
Liviu Mihalache a participat la ședința Colegiului Prefectural și a prezentat stadiul pregătirilor pentru sezonul rece.
„Astăzi este Sfântul Dumitru și urez La mulți ani tuturor sărbătoriților! Dar avem un coleg care a decedat în urma acestei activități! Pe care îl chema și Dumitru”
Liviu Mihalache, adjunct SDN Botoșani.
”Da, ne pare rău tuturor de această situație!, a transmis prefectul Sorin Cornilă.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024