S-a născut pe 20 iulie 1940, în satul Draxini, comuna Băluşeni, judeţul Botoşani, de ziua Sfântului Ilie, şi s-a săvârşit din viaţă pe 7 ianuarie 1999, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul.
Se împlinesc astăzi 80 de ani de la nașterea lui Constantin Dracsin, cel care scria ca nimeni altul și trăia mai presus de noi toți.
"Am dat peste un om/ care nu știe să facă un rău bine;/ fericit pentru acest lucru/ în fericirea lui/ fără margini", sunt versuri de autoportret.
Constantin Dracsin a vieţuit în lume 59 de ani, dar a lăsat în urmă o bogăţie artistică de excepţie. A fost poet, grafician, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din București.
A publicat în timpul vieţii opt volume (primul în 1981), numeroase grupaje de poeme în reviste literare ("Cronica", "Ateneu", Luceafărul", România literară"), iar desenele sale au fost expuse pe diverse simeze şi au ajuns în variate colecţii particulare.
A avut numeroase expoziţii personale în Botoşani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999), Iaşi (1988), Bucureşti (1991), Essen, Germania (1991) şi Olanda (1993). Este prezent în colecţii particulare din ţară şi străinătate. A realizat 146 de lucrări de grafică.
Din copilărie nu şi-a mai folosit mâinile, scriind şi desenând cu dinţii, până la sfârşitul vieţii. O luptă căreia Constantin Dracsin i-a dat un sens, devenind unul dintre cei mai apreciaţi poeţi, dar şi un foarte bun grafician.
O cruntă boală, poliomielita, care secera în vremea primei jumatăţi a secolului trecut sute de copii, îl loveşte şi pe micul Constantin. În căsuţa din satul său, cu oameni simpli şi în frică de Dumnezeu, a început lupta pentru viaţă. Urmează ani de tratamente, spitalizări şi speranţe amestecate. La finalul acestei lupte, Constantin Dracsin rămâne cu gura născând din vârful creionului cuvinte.
”Un confrate de generație care scrie cu creionul între dinții săi albi și puternici de moldovean așa cum lucra Luchian în anii săi din urmă. Sunt mișcat de seninătatea verbului său, de curățenia și candoarea cu care străbate veacul și viața ce i s-a dat...”, scria poetul Ioan Alexandru în aprilie 1976.
ZBUCIUMUL JUGULUI
Totdeauna am preferat mai întâi
joaca, -
după aceea moartea.
Odată chiar murisem
nejucat; -
ca să mă întorc nejucat
la oile mele.
Se spune că hârtia fiecăruia
este scrisă,
de la cap la coadă,
din începuturi;
jugul mă ține
după ce-l duc
prin zi și noapte
zbuciumat.
Hai,
priviți-mă unde mă doare;
de jocul meu să-și bată joc
numai
cuvântul, mama,
și tot ce iese în ei,
frumos!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
