Dacă ai peste 13 ani, aspect fizic plăcut și ești aspirant/ă la o cariera în modeling, atunci participă la castingul organizat de PAG Models.
Acesta este anunțul făcut de organizatorii selecției care va avea loc în după amiaza zilei de sâmbătă la Uvertura Mall.
Totul se va desfășura în intervalul orar 16:00- 18:00 la etajul 3 al complexului comercial, lângă AlinoFotoStudio Botoșani, care de altfel este partener al evenimentului.
Cei interesați nu trebuie să plătească vreo taxă de participare. În schimb, fetele trebuie să aibă vârsta de peste 13 ani și minim 1,72 m, iar băieții peste 16 ani și 1,82 m înălțime.
Pot lua parte adolescenți și nu numai cu sau fără experiență în modeling la evenimentul care își propune a fi ”primul pas către cariera ta de manechin”.
”Nu uita să vii împreună cu prietenii tai, îți vor mulțumi cu siguranță”, anunță organizatorii, care recomandă participanților să se prezinte în ținută de voie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024