Lucian Feodorov, numit până săptămâna trecută și decanul de vârstă în Parlamentul României, s-a stins din viață în dimineața zilei de 16 martie 2022.
Trupul neînsuflețit a fost depus, joi, la Palatul Parlamentului, apoi adus la Botoșani, spre a fi înmormântat alături de familie.
Familia anunță - pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu - că trupul neînsuflețit al celui care a fost Lucian Feodorov este depus la Biserica Ortodoxă de Rit Vechi "Nașterea Maicii Domnului", biserica lipovenească din Botoșani, în clădirea prăznicarului.
Oficierea slujbei de înmormântare are loc astăzi, 20 martie, începând cu ora 11.30, în cadrul aceleiași biserici, apoi la Cimitirul lipovenesc.
Lucian Feodorov a fost, în perioada 2000-2002, secretar general al Comunității Rușilor Lipoveni din România. De asemenea, a fost subprefect al județului Botoșani în perioada CDR (până în anul 2000), dar și director la Întreprinderea Județeană de Transport Local (IJTL), director la Renel. La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, a fost ales deputat al județului Botoșani, pe listele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor.
A fost președintele primei ședințe solemne de validare a membrilor Camerei Deputaților, legislatura 2020-2024.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024