În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestaţi peste 10.000 de tineri anchetaţi ulterior, condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urmau să execute fiecare condamnarea.
14 mai este, conform Legii 127/2017, Ziua Națională de Cinstire a martirilor din temnițele comuniste. În expunerea de motive se arată că această zi a fost aleasă în amintirea celui mai mare val de arestări politice din istoria României (noaptea de 14 spre 15 mai 1948).
Au fost arestaţi în acea noapte tineri, intelectuali, preoți, dar și țărani, toți cei care au manifestat chiar și cel mai mic gest de nesupunere faţă de regimul dictatorial ateu.
Vreme de mai bine de 20 de ani, între anii 1945-1964, în temnițele comuniste din Romania oamenii au fost torturați în multe feluri: prin foame, frig, bătăi, dar și cu insulte și umiliri pe care mintea omenească le-a imaginat cu greu.
„Era o acțiune masivă, spectaculoasă, desfășurată pe întreaga țară și după un plan minuțios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne și Ana Pauker și-au calculat lovitura cu sânge rece”, scria pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
Dintre cei pe care îi cinstim astăzi, unii au murit în închisori, în lagăre, în anchete, la securitate, alții uciși mișelește sau executați pe întregul cuprins al țării. Majoritatea au fost aruncați în gropi comune, în locuri necunoscute.
Cele mai mari și mai cunoscute centre de exterminare au fost: Aiud, Gherla, Jilava, Pitești, Târgu Ocna, Canalul, Delta Dunării, Sighet, Mislea, Miercurea Ciuc, dar și Botoșani.
Tot în această zi, 14 mai 1948, a fost arestat şi Părintele Justin Pârvu, care a suferit 16 ani de temniţă (după ce a fost eliberat și din nou întemnițat), urmând ca tot într-un 14 mai, dar 1964, să fie eliberat.
Alături de intelectuali, muncitori, studenți, și mulți preoți, monahi și monahii, de pe meleagurile botoșănene, au avut de suferit în perioada comunistă, fiind urmăriți, hăituiți, supravegheați sau duși în pușcării. Printre ei, Protosinghelul Vasian Cuvuliuc, Protosinghelul Nicanor Racu, Protosinghelul Mina Ungureanu, Protosinghelul Elisei Florea şi sora Maria Andrei (Mănăstirea Cozancea), Protosinghelul Pangratie Drăguţu, Protosinghelul Mina Serediuc, Monahia Filofteia Grunzişor (Mănăstirea Vorona), Arhimandritul Damaschin Gafencu, Protosinghelul Nicanor Vlădeanu, Monahia Agafia Moisa, Monahia Marionela Aluculesei şi monahia Adriana Apostoaie (Mănăstirea Agafton).
Așadar, Botoșaniul a dat tributul său, atunci când vine vorba despre arestările din anii comunismului.
Părintele Vasile Hrușcă a fost preot la Parohia Corni, apoi la Hulub, ambele în județul Botoșani. La 1 iulie 1951 a fost pensionat forțat, deoarece nu a acceptat să se transfere la o altă parohie.
Prin Decizia penală nr. 644 din 5 aprilie 1951 a Tribunalului Botoșani a fost condamnat la închisoare corecțională pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 3 din Ordonanța nr. 16/1950 a Comitetului Provizoriu Botoșani, combinat cu art. 2, lit. a din Legea 183/1940, scrie Adrian Nicolae Petcu, în lucrarea Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964).
În realitate, bătrânul preot Hrușcă era condamnat pentru că în toamna anului 1950 nu a însămânțat o suprafață de 4 ha teren agricol cu grâu. Terenul era al parohiei în care el slujea și urma să fie predat autorităților locale, dar după însămânțare.
În 1953, autoritățile bisericești l-au îmbisericit din nou pe preotul Hrușcă la Parohia Hulub, dar autoritățile locale s-au opus deoarece îl acuzau de „atitudine dușmănoasă”, totodată fiind bătut de către secretarul organizației de partid.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024