Serviciul de distribuţie al gazelor naturale va fi sistat temporar marți, 24 mai, pe câteva străzi din munICIPIUL Botoșani.
Pentru a putea efectua lucrări specifice la sistemul de distribuție din municipiul Botoșani, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 24 mai, între orele 8.00-16.00, pe străzile: Săvenilor, Victoriei, Pietonalul Transilvaniei, Piața 1 Decembrie, 1 Decembrie și Calea Națională.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.
Șofer dus cu Poliția la spital după o „obrăznicie” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ca la 20 de ani: Mașină DISTRUSĂ de un tânăr, polițiștii l-au reținut
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Zi LIBERĂ pentru angajați la finalul lunii ianuarie, vor avea weekend prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Se scumpește apa la Botoșani: NOILE tarife anunțate de Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile