FC Botoșani primește vizita Universității Craiova în etapa a 11-a, într-un meci care se va disputa pe Stadionul Municipal.
Partida ce va avea loc sâmbătă de la ora 19:30 este una foarte importantă pentru craioveni, care au pierdut prima poziție în dauna FCSB-ului, după ultimele două rezultate slabe de pe teren propriu.
Nici echipa lui Marius Croitoru nu o duce mai bine, Botoșaniul având doar o singură victorie în ultimele nouă partide disputate în toate competițiile. Chiar înainte de meciul de sâmbătă, Croitoru a declarat că echipa lui este decimată de absențe și abia poate să facă o listă de 18 jucători de câmp.
"Asta e realitatea, din păcate ne-a afectat destul de grav acest virus. Vom juca cu cei pe care îi avem apți, nu se mai poate vorbi acum despre capacitate de efort sau pregătire fizică. Un jucător care stă 14 zile în izolare, nu poate reveni la o formă bună în două antrenamente. Mai așteptăm niște teste, dar chiar dacă vor fi negative, n-avem ce face, nu avem cum să-i folosim. Doar să-i trec pe foaie dacă ies câțiva negativi, pentru că nu am 18 jucători de câmp, n-am cu cine să umplu foaia de joc",
a declarat Marius Croitoru la conferința de presă de dinaintea partidei.
Antrenorul de la Botoșani pare să fie resemnat cu privire la un rezultat pozitiv și declară că un egal cu Craiova ar fi de "aur" în condițiile în care Craiova e una dintre cele mai bune echipe din Liga 1.
"Craiova e o echipă puternică a campionatului, una dintre cele trei din față, alături de FCSB și CFR. O demonstrează pentru că vrea să câștige campionatul, prin investiții, prin tot ce se întâmplă acolo. Realitatea arată că ei sunt favoriți în meciul ăsta, 100%. Eu am 11 jucători de care nu mă pot apropia. Ar fi o mare surpriză să obținem ceva în condițiile acestea. Dacă era totul normal, nu era nicio surpriză, Botoșani e o echipa puternică, am demonstrat asta.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024