Instituțiile Prefectului din toată țara, inclusiv cea din Botoșani, se află astăzi în grevă generală.
Practic, funcționarii din prefecturi se află la locul de muncă, însă nu desfășoară niciun fel de activitate, în sensul în care nu preiau problemele din județ și nu semnează documente.
Tabelul pentru aderare la protest a fost semnat la Botoșani pe 42 de salariați din cadrul Prefecturii.
Funcționarii sunt nemulțumiți de faptul că legea care stabilește modul de salarizare în sistemul public nu se aplică și în cazul prefecturilor.
Pentru repararea acestei erori, încă de anul trecut, din luna mai, ar fi fost promovată o modificare legislativă, însă proiectul de lege, deși este depus aproape în fiecare ședință de plen în Camera Deputaților, ulterior este retras.
Salariul unui funcționar din Prefectură, care supervizează legalitatea actelor din județ, este la nivelul unui muncitor necalificat dintr-o primărie de gradul III, respectiv 3.000 de lei.
Petrică Dorofteiu, consilier superior în cadrul Prefecturii, spune că salariile angajaților sunt în acest moment nefiresc de mici.
”Salariații din Instituția Prefectului să fie plătiți ca funcționari publici de stat. Acest lucru se poate face prin adoptarea în regim de urgență, de către Parlament, a unui proiect de lege care să modifice Legea 153 din 2017. Acest proiect de lege a trecut de Senat, acum se află la Camera Deputaților, dar este scos de pe ordinea de zi de fiecare dată întrucât lipsește un raport din partea Comisiei de Muncă”,
Petrică Dorofteiu, consilier superior în cadrul Prefecturii
Urmează ca doleanțele greviștilor să fie înaintate autorităților centrale. Angajatul Prefecturii spune că, în ciuda unui efort de muncă foarte mare, el însuși câștigă 3.000 de lei net în fiecare lună.
”Eu sunt consilier superior, am în jur de 3000 de lei net. Nu am crezut că vom ajunge să fim așa de nemulțumiți, să fim acum Cenușăreasa administrației publice locale. Așteptăm răspuns, în funcție de răspuns vom continua greva generală. Ne pare rău că primăriile, persoanele fizice care vin în audiență nu pot fi ajutați”,
Petrică Dorofteiu, consilier superior în cadrul Prefecturii
Mihai Grigorescu, consilier superior în Prefectura Botoșani, spune că în funcție de vor decide guvernanții va continua greva generală sau nu.
”Ne-am constituit într-un sindicat pe țară, toate prefecturile, și în funcție de ce vor spune guvernanții vom găsi metodele prin care să ne cerem drepturile în continuare. Suntem discriminați la nivelul cel mai de jos al funcțiilor publice din România. Au plecat colegi de la noi, din cauza salariilor. Va rămâne personal foarte puțin, nimeni nu vine să muncească în felul acesta, în Instituția Prefectului”,
Mihai Grigorescu, consilier superior în Prefectura Botoșani
Greviștii i-au înaintat prefectului Sorin Cornilă tabelul cu participanții la grevă, aducându-i la cunoștință și doleanțele. Prefectul și-a exprimat sprijinul pentru angajații săi.
”Aveți sprijin de la mine pentru demersurile dvs. de mai mulți ani de zile, în sensul actualizării beneficiilor salariale cel puțin la același fel ca cele ale funcționarilor publici. Este un proiect de lege ca urmare a unei inițiative a unui grup de parlamentari, este adevărat, blocat în comisii. Am avut intervenții de mai multe ori cu reprezentații din comisiile respective, am solicitat deblocarea acestui proiect de lege pentru că știu foarte bine volumul de muncă al dvs. în Instituția Prefectului. Dorim ca solicitările dvs. să fie auzite”,
Sorin Cornilă, prefect
La rândul său, Doina Pașalău și-a exprimat nemulțumirea față de atitudinea guvernanților care întârzie cu răspunsul la solicitările adresate de ani de zile, cu privire la salarizarea angajaților din prefecturi.
”Să ne spună cineva că munca noastră nu este importantă, că suntem incompetenți. Nimeni nu ne dă un răspuns, să ne spună de ce salariile noastre au rămas la nivelul unui salariat muncitor calificat din cadrul unei primării de gradul trei. Este inadmisibil așa ceva. Știți foarte bine că suntem un fel de moașă comunală. Aici își desfășoară activitatea Comisia Județeană de Fond Funciar, ați văzut ce a fost zilele aceste cu situațiile de urgență, ne ocupăm de legalitatea hotărârilor și a dispozițiilor emise de primării. Nu poate spune cineva că nu avem o activitate importantă, lucrăm peste program, și totuși de ani de zile nu primim niciun răspuns”,
Doina Pașalău, funcţionară în Prefectura Botoşani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024