Pe data de 31 ianuarie 2020, până la ora 15:00 pot fi depuse în sistem electronic oferte pentru livrarea de autobuze noi către societatea Eltrans, în baza unui leasing operațional.
S-au interesat de licitație șase firme, potențiali livratori de material rulant care să înlocuiască tramvaiele.
Aceste detalii nu au fost cunoscute de unul dintre consilierii locali PSD care în timpul ședinței de Consiliu Local l-a interpelat pe primarul PNL.
„Au trecut deja două luni de când dv. ne-ați anunțat că semnați contractul la Piatra Neamț cu ministerul și vom scăpa de tramvaie. De ce nu avem autobuze noi? De ce mai avem tramvaie pe stradă?”,
Gabriel Tănasă, consilier local PSD
Ca și cum i-ar fi ridicat mingea la fileu, Cătălin Flutur a intervenit și a anunțat că astăzi are loc licitația pentru achiziția de 9 autobuze noi care vor înlocui tramvaiele.
„E adevărat că nu se face nimic peste noapte. Îmi pare rău, sunteți mult mai tânăr și nu înțelegeți cum se întâmplă lucrul acesta. Pe data de 31 ianuarie este licitația. Deci, chiar repede și îi felicit pe cei de la Eltrans că s-au mobilizat și foarte, foarte scurt timp au organizat licitația pentru achiziția de autobuze”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Directorul societății Eltrans confirmă. Victor Ivănescu a arătat că probabil, cel târziu luni dimineață se va ști operatorul care va livra autobuze noi orașului.
„Până la ora 15:00 se depun ofertele. Au fost șase posibili ofertanți care au cerut clarificări, acum vedem câți depun, pentru că procedura este online, pe SICAP. După deschiderea ofertelor și stabilirea unui câștigător este o perioadă de 10 zile pentru depunerea contestațiilor. După care de la încheierea contractului este termenul maxim de 150 de zile pentru livrarea autobuzelor. Dacă sunt producători care au în stoc se poate și mai repede”,
Victor Ivănescu, director Eltrans
Ceea ce înseamnă în maximum 3 luni de zile tramvaiele dispar de pe străzile orașului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024
ANUNȚ Licitație Direcția de Servicii Publice pentru locuri disponibile în piețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
SCANDAL în scara unui bloc din Botoșani: Bărbat dus în cătușe la sediul Poliției Locale
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024