Tânărul s-a ales și cu o amendă de 2.530 de lei.
Astăzi, poliţiştii din Dorohoi care acționau pe Bulevardul Victoriei au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.
S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, fiind interceptat pe strada Papazopol.
Cu ocazia controlului, conducătorul auto a refuzat să prezinte documentele personale şi ale autoturismului sau să ofere date cu privire la identitatea sa.
Totodată, deşi emana halenă alcoolică, a refuzat testarea alcoolscopică şi prelevarea de mostre biologice de sânge.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, iar în urma controlului corporal efectuat, documentele respective au fost găsite asupra sa, fiind stabilită identitatea lui în persoana unui tânăr de 31 de ani, din municipiul Dorohoi.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.
De asemenea, el a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.530 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024