Nu au leac! Chiar dacă pedepsele sunt drastice pentru cei care conduc în stare de ebrietate, nu este zi în care polițiștii să nu găsească în trafic șoferi care depășesc cu mult limitele bunului simț.
La primele ore ale dimineații, un șofer era atât de beat încât abia se mai putea ține de volan. Din fericire, a fost depistat înainte ca inconștientul să fi produs o nenorocire în trafic.
În dimineaţa zilei de joi, 12 septembrie, poliţiştii care acționau pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din municipiul Botoşani.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de brobe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024