Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie. Această sărbătoare este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mamă sa, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Există o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informații. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător ca zi a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar-loc în care numai arhiereul intră o singură data pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere.
Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că după solstițiul de vară din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească. De aici putem înțelege că Sfântul Ioan Botezătorul, persoană care reprezintă Legea Veche, se naște într-un timp când ziua se micșorează, ca semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Să nu uităm că Nașterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească.
Miercuri, 24 iunie 2020, Mănăstirea Gorovei își serbează hramul istoric - Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către Prea Sfințitul Calinic Botoșăneanul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 9.00.
La sfârșitul slujbei se vor citi rugăciuni de dezlegare a tuturor păcatelor de către arhiereu și se va merge în procesiune în jurul mănăstirii cu Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul.
Programul slujbelor:
Miercuri ora 07.30 - Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor
9.00 - Slujba Sfintei Liturghie, Cuvânt de învățătură și Rugăciuni de dezlegare citite de arhiereu
12.00 - Procesiune cu Sfânta Icoană Făcătoare de minuni
Legenda spune că, în urmă cu aproape trei secole, călugării de la Mănăstirea Dragomirna se osteneau să facă un adăpost pentru albine. Pentru că de zile în șir auzeau lângă un stejar troparul Sfântului Ioan Botezătorul, într-o zi au prins a săpa la rădăcină. Acolo au găsit icoana Sfântului, locul devenind apoi temelia primei biserici din lemn. Călugării de la Gorovei păstrează în evlavie și ziua de 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe care o numesc și Ziua Icoanei. Pentru că zorii mănăstirii de la Gorovei au răsărit atunci când de la rădăcina stejarului a ieșit la lumină Icoana sfântă a ocrotitorului Ioan Botezătorul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024