Sfânta Sofia este ocrotitoarea mamelor care se roagă pentru copiii lor. La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Sofia!
Sfânta Sofia este una din sfintele-model de mamă ale Tradiției creștine. Ea s-a căsătorit, a dat naştere la trei fiice, Pistis, Elpis și Agapis, iar soţul i-a murit în scurt timp, rămânând văduvă.
Fiind o femeie de o înțelepciune rară, precum îi este tâlcuit și numele (Sofia = înțelepciune), după decesul soţului a trăit în rugăciune şi milostenie, sădind în inima fiicelor sale semințele cele bune ale virtuţilor. Le-a fost model de vieţuire creştină, le-a crescut cu dragoste şi cu multă rugăciune, astfel încât la maturitate fetele erau pline de înţelepciune dumnezeiască şi curtate chiar de feţe împărăteşti. Ele au învățat de la mama lor să își mărturisească credinţa.
În anul 137, prefectul provinciei, Antioh, auzind de înţelepciunea şi frumuseţea celor trei fete şi convingându-se că sunt creştine, l-a înştiinţat pe împăratul Adrian, care în scurt timp a trimis slujitorii pentru a le aduce pe cele trei fete la palat. Împreună cu ele a venit şi mama lor, care le-a întărit în credinţă, sfătuindu-le şi învăţându-le în continuare.
Împăratul a vrut să le convingă să își abandoneze credința într-Unul Dumnezeu și să aducă jertfe zeilor, însă cele trei fete au refuzat cu desăvârşire, mărturisind credinţa pe care o învățaseră de la Sfânta Sofia.
Astfel, pentru credinţa lor de neclintit, fetele au fost martirizate. Pistis avea doisprezece ani, Elpis zece ani, iar Agapis nouă ani, însă mărturisirea lor a fost, într-adevăr, cea a unor fiice vrednice ale "Înțelepciunii". Mama lor le-a înmormântat pe un deal din afara cetăţii, iar după trei zile de rugăciune la mormântul acestora, și-a dat duhul în mâinile Domnului. Deși nu a îndurat chinuri, ea a devenit muceniță, pentru că, trăind creștinește prin fiicele sale, a și murit creștinește, prin moartea lor.
Mormintele Sfintei Sofia şi ale fiicelor sale Pistis, Elpis şi Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte a fost ridicată Biserica "Sfântul Mucenic Pangratie".
Sfânta Mucenița Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis sunt prăznuite pe 17 septembrie. Sofia, nume grecesc, înseamnă înțelepciune. Pe cele trei fiice le-a botezat cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis – credința, Elpis - nădejde și Agapis - dragoste.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024