Casa de Cultură a Sindicatelor găzduieşte miercuri prima ediţie a Tîrgului ONG-urilor. Manifestarea începe la ora 10:00 în holul clădirii şi este sprijinită de Prefectură, Consiliul Judeţean şi Primăria Botoşani, instituţii ai căror şefi au semnat acorduri de parteneriat cu organizatorii.
Un număr de 14 organizaţii neguvermentale, adică marea parte a celor cu activitate, au confirmat participarea la eveniment. Botoşănenii, indiferent de vîrstă, funcţie şi statut social, sînt invitaţi să pătrundă pentru cîteva ore în universul ONG botoşănean. Pentru ei s-au pregătit numeroase surprize, de la colinde şi dansuri la momente de magie. Toate ONG-urile participante vor avea standuri unde îşi vor promova activitatea, proiectele şi vor oferi produse de Crăciun.
Participanţi :
1. Fundaţia Estuar – Filiala Botoşani: oferă opţiuni sociale şi alternative adulţilor cu probleme de sănătate mintală, pentru reintegrarea lor în comunitatea românească.
2. Asociaţia B-RIGHT MEDIA: o echipă pluridisciplinară care îşi desfăşoară activitatea în domeniile cultură-media, social, educaţie, tineret, dezvoltare comunitară.
3. Asociaţia „Ne Trebuie Speranţă”: o asociaţie a părinţilor copiilor cu sindrom Down şi alte dizabilităţi intelectuale, care îşi desfăşoară activitatea în incinta Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă.
4. Asociaţia Special Additions: administrează un centrul rezidenţial în care oferă servicii de găzduire pe perioadă nedeterminată, îngrijire şi asistenţă medicală, educare, consiliere psihologică, socializare şi petrecere a timpului liber. Anual organizează activitatea Fundaţiei Medical Missions, care oferă consultaţii şi operaţii gratuite botoşănenilor.
5. Asociaţia Culturală „Vis de Artist”: încurajează artiştii debutanţi şi în formare, promovează şi sprijină activităţi cultural-artistice, organizează spectacole, realizează şi editează publicaţii, descoperă, selectează, sprijină valorile cultural-artistice locale.
6. Asociaţia pentru copii “Il Girotondo”: grădiniţă cu program prelungit care le oferă copiilor provenind din medii defavorizate activităţi educative, o masă caldă, activităţi de recreere şi petrecere a timpului liber.
7. Fundaţia “Hand of Help” Botoşani : sprijină comunitatea locală prin 3 programe: centrul rezidenţial Hand of Help, proiectul “Safe Harbor” (pregătirea reinserţiei sociale a tinerilor proveniţi din centrul de plasament) şi programul “Brother’s Keeper” (ajutorarea familiilor
8. Asociaţia Tereza: oferă servicii de informare medicală; consiliere psihosocială şi de suport pentru persoane infectate cu HIV/SIDA; orientare socio-profesională; asistenţă în relaţia cu autorităţile; activităţi recreativ – educaţionale.
9. „Agents of Change” Podriga : promovează măsuri şi acţiuni de sprijin (educaţie socială, ergoterapie, socializare şi petrecerea timpului liber) în vederea menţinerii în comunitate a adulţilor cu probleme de sănătate mintală
10. Europe Direct Botoşani : face parte din reţeaua celor 31 de Centre Europe Direct din România şi 350 de Centre din Uniunea Europeană, finanţate de Comunitatea Europeană, promovând o cetăţenie europeană informată ş activă.
11. Asociaţia Culturală Enescu : cu activitate atât în ţară, cât şi în străinătate, promovează cultura prin activităţi cu artişti din toate domeniile, susţinerea de spectacole, concerte şi recitaluri, organizarea de evenimente şi festivaluri, organizarea de concursuri, cursuri de perfecţionare, simpozioane, iniţierea unor programe educaţionale, acordarea de premii şi burse de studii pentru artişti.
12. Crucea Roşie – Filiala Botoşani : oferă sprijin pentru persoanele afectate de calamităţi naturale, ajutoare pentru persoane defavorizate, tabere educativ-recreative pentru cazuri sociale, programe pentru tineret.
13. Asociaţia Pro Botoşani: are drept scop conservarea şi promovarea tuturor valorilor botoşănene, pentru structurarea unei comunităţi bine închegate, informate şi puternice.
14.Star of Hope: este membră a Organizatiei Star of Hope International din Suedia care este prezentă în ţara noastră din 1989. Star Of Hope România a fost înfiinţată ca organizaţie locală în 1998 şi are sediul central în Iaşi. Este o organizaţie neguvernamentală, bazată pe principii şi valori creştine, cu personalitate juridică română, este non profit şi apolitică.
Cu prilejul acestui târg ONG-urile botoşănene au lansat şi un blog pe care îşi vor promova de acum înainte activitatea: https://ongbotosani.blogspot.com/.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024