Fostul premier al României, Viorica Dăncilă se află la Botoșani.
A ajuns într-o vizită de lucru pentru a se întâlni cu simpatizanții și membrii Partidului Națiunea Oameni Împreună (NOI), înființat recent alături de Francesco Ionel Șerban în calitate de președinte executiv, și Cornelia Baloș de secretar general.
Întâlnirea a avut loc în sala de la Premier unde s-a analizat activitatea Organizației Județene condusă de Radu Țipișcă.
„Am discutat despre măsuri organizatorice ale partidului NOI, despre proiectele atât pentru județul Botoșani cât și la nivel național. Am vrut să vedem care este părerea și a membrilor organizației partidului pentru că NOI are un alt mod de a privi lucrurile și anume legătura cât mai strânsă cu organizațiile locale și județene”,
Viorica Dăncilă, președinte NOI
Cu un bazin electoral deja format în România și pretins majoritar de marile partide consacrate, Viorica Dăncilă a explicat pe cine vrea să convingă cu NOI.
A făcut trimitere la participarea la vot de la ultimele alegeri din 2020 care a fost în jur de 31 – 31%.
„68% dintre cei care au drept de vot nu au participat la vot dezamăgiți de clasa politică, faptul că nu au fost interesați de persoanele care candidează sau de partidele care candidează. Deci noi ne adresăm atât celor care nu au participat la vot și vedem că este un procent destul de mare. Aici aș vrea să fac o paranteză, Partidul NOI a fost înființat și are în componență persoane care nu au făcut politică până în acest moment”,
Viorica Dăncilă, președinte NOI
Partidul NOI, a spus mai departe Viorica Dăncilă nu își propune să împartă societatea românească care este și așa divizată. Însă dorește să implică în politică persoane noi, pe principiul că politicul conduce economicul și este cel care duce într-o direcție sau alta destinele românilor și ale României.
Revenim cu mai multe informații de la conferința de presă
„Iubire prefăcută”, tentativă de fraudă printr-un simplu mesaj: Avertismentul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Puștanii din Centrul Vechi ridicați de forțele MAI, trimiși acasă după câteva ore
Sergiu Bălășcău
Sep 11, 2024
Struguri vânduți la Botoșani direct din dubă
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
VINERI: Ziua Pompierilor sărbătorită cu ceremonial militar, plimbări cu șenilata și tiroliană
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile