Incident neplăcut petrecut la Primăria Ștefănești acolo unde un angajat a fost înjunghiat de un asistat social.
Un bărbat de 47 de ani, angajat al Primăriei orașului Ştefăneşti, judeţul Botoşani, a fost înjunghiat, joi, de un asistat social, nemulțumit de locul de muncă oferit de un reprezentant AJOFM, relatează Mediafax.
Incidentul a avut loc chiar în sediul Primăriei Ștefănești, unde autoritățile au oferit un spațiu AJOFM Botoșani. Aici, una dintre angajatele Agenției a discutat cu un asistat social și i-a oferit un loc de muncă. Nemulțumit de propunere, bărbatul a început să facă scandal, moment în care un angajat al primăriei, aflat în același birou, a intervenit și a fost înjunghiat.
Primarul orașului Ştefăneşti, Florin Buțura, a declarat corespondentului MEDIAFAX că angajatul se afla în birou pentru a verifica instalația de căldură și a intervenit după ce asistatul social a început scandalul.
“Noi avem un birou al AJOFM unde se oferă locuri de muncă. Angajatul nostru se afla acolo, verifica instalația de încălzire când o persoană din altă localitate, din Santa Mare, a început să facă gălăgie. Angajatul nostru i-a cerut să nu mai facă gălăgie și probabil deranjat de observație, l-a înjunghiat cu un cuțit. Angajatul nostru a fost transportat la spital, se pare că este bine, nu e în pericol, acum merg și eu la spital”
a declarat Florin Buțura.
Polițiștii din Botoșani au declanșat o anchetă în acest caz și au reușit să îl prindă pe agresor.
“Este vorba de un bărbat de 57 de ani care a fost prins și adus la audieri. În acest caz se fac cercetări urmând să fie stabilită încadrarea juridică a faptei”
a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024