La data de 25 iulie 2010, ora 07:51, am fost sesizaţi de către V. Dorin de 53 ani din Botoşani, despre faptul că în aceeaşi zi, orele 07:30, aflându-se în zona ghenei de gunoi de pe Aleea Şcolii din municipiu, a fost agresat de către o persoană fără adăpost, care l-a ameninţat şi tăiat cu un cuţit pe care îl purta asupra sa. În apropierea locului faptei a fost identificat agresorul în cauză, stabilindu-se că se numeşte H. Ioan de 32 ani, cu ultimul domiciliu stabil în Botoşani, în prezent fără adăpost şi fără ocupaţie. A fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, unde s-a efectuat controlul corporal, ocazie cu care s-a găsit asupra sa un briceag cu lama metalică de 10 cm. Părţii vătămate i s-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând internarea într-o unitate spitalicească. În cauză au fost întocmite acte premergătoare faţă de H. Ioan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea pune în primejdie viaţa sau integritatea persoanei, a cuţitului, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 1 alin. 1 din Legea 61/1991 , şi lovire şi ameninţare, fapte prevăzută şi pedepsită de articolul 180 şi 193 din Codul Penal.