Intervenţiile persoanelor neautorizate în reţeaua de distribuţie a energiei electrice sau în zona de protecţie pot genera accidente grave. Anul acesta, în zona de acoperire a E.ON, au avut loc trei incidente soldate cu decesul a două persoane şi rănirea unei alte persoane.
E.ON Distribuţie România trage un semnal de alarmă asupra riscurilor de electrocutare, arsuri, incendii şi explozii pe care le prezintă intervenţiile neavizate şi neautorizate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice. Aceste intervenţii la liniile aeriene şi cablurile subterane, în tablouri electrice, staţii şi posturi de transformare au impact direct asupra a persoanelor aflate în vecinătate, dar şi a consumatorilor, prin întreruperea furnizării energiei electrice.
Anul acesta au fost consemnate trei incidente grave, fiind înregistrat decesul a două persoane din judeţele Suceava şi Neamţ, precum şi rănirea gravă a unei alte persoane din judeţul Suceava, ca urmare a ignorării potenţialelor pericole. Principala cauză a acestor trei evenimente tragice a fost intervenţia persoanelor neautorizate în zonele de protecţie a sistemului de distribuţie a energiei aflat sub tensiune.
„Constatăm cu îngrijorare producerea unui număr ridicat de incidente cauzate de ignorarea regulilor de siguranţă în vecinătatea reţelelor de distribuţie a energiei electrice. Multe dintre aceste evenimente nefericite puteau fi evitate, dar din păcate ajungem să vedem efectele tragice ale ignorării unor reguli clare. Trebuie să înţelegem, poate în ceasul al doisprezecelea, că energia electrică este utilă în viaţa cotidiană, dar, în acelaşi timp, are şi un grad sporit de pericol, dacă nu o utilizăm corect şi în siguranţă” a declarat Simona Ciocan Covaliu, Director General Adjunct E.ON Distribuţie România. Având în vedere că, în perioada următoare, în multe localităţi se vor monta instalaţii de iluminat festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă, compania noastră recomandă montarea corpurilor de iluminat doar cu aprobarea primăriilor, de către firme autorizate şi numai cu acordul E.ON Distribuţie România, în vederea asigurării condiţiilor de execuţie în siguranţă a lucrărilor, prin scoatere de sub tensiune a liniilor electrice. Informaţiile privind regulile de siguranţă venite din partea instituţiilor abilitate trebuie însuşite şi aplicate de consumatori. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România au derulat, în ultimii ani, mai multe campanii de informare, prin intermediul parteneriatului „Împreună pentru siguranţă”. Aceste campanii vor continua in scopul creşterii gradului de responsabilizare în ceea ce priveşte aplicarea regulilor de siguranţă. Prin intermediul campaniilor de informare Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România îşi propun să schimbe, în timp, comportamentul cetăţenilor, prin utilizarea corectă a surselor de energie.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024