Impactul a avut loc între un TIR și două autoturisme.
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, pe drumul european, în localitatea ieșeană Lețcani.
În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, printre ele o victimă de sex feminin, de 54 de ani, extrasă din autoturismul în care fusese încarcerată, fiind apoi predată echipajului Serviciului Județean de Ambulanță, prezent la locul intervenției.
Celelalte două victime, un bărbat de 69 de ani și o femeie de 58 de ani, au fost de asemenea transportate la unitățile spitalicești Iași.
Traficul rutier în zonă este restricționat.
Accidentul rutier s-ar fi produs în momentul în care autoturismul marca Volkswagen Bora a intrat într-o depăşire a TIR-ului, fără să se asigure. Şoferul a atins, cu maşina, roata TIR-ului, moment în care a pierdut controlul volanului, potrivit presei ieșene. Autoturismul s-a răsucit pe stradă şi s-a oprit într-un sunt de pe marginea carosabilului. Şoferul a rămas încarcerat în autoturism şi a fost scos de pompierii de la descarcerare. Alături de şofer se mai afla, în dreapta, o femeie care a fost proiectată pe geam.
Polițiștii efectuează cercetări la faţa locului pentru determinarea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
(Foto: NewsPascani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024