De sâmbătă, atât autorităţile şi instituţiile statului, cât şi persoanele fizice sau firmele vor trebui să îngrijească bine clădirile și terenurile pe care le dețin, inclusiv prin curățarea periodică a fațadelor, zugrăvirea clădirilor sau spălarea geamurilor acestora.
Dacă proprietarii de terenuri sau imobile nu acționează în termenul stabilit de primar, reprezentanții autorităților locale vor putea efectua, în numele și pe cheltuiala proprietarului, acțiuni de curățare, inclusiv a zăpezii, igienizare ori salubrizare, potrivit unei legi apărute miercuri în Monitorul Oficial, dar care se va aplica de sâmbătă.
Motivele pentru care autoritățile locale vor putea intra pe proprietățile private neîngrijite sunt, potrivit Legii nr. 273/2020, următoarele:
-necurățarea terenurilor şi a locurilor de depozitare aflate în proprietate sau a căilor de acces;
-neasigurarea curăţeniei şi igienei în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare;
-nedepozitarea corespunzătoare a gunoiului menajer, industrial, agricol sau a materialelor refolosibile;
-neîndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din dreptul imobilelor şi de pe locurile de parcare;
-nerespectarea măsurilor stabilite de lege şi de reglementările locale pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi;
-necurățarea şanţurilor, rigolelor şi podeţelor aferente proprietăţii.
Executarea acestor activități de către reprezentanții administrației locale va putea fi decisă de primar doar dacă proprietarul spațiilor nu face chiar el treaba asta într-un termen de 30 de zile de când a fost notificat în acest sens.
„Lucrările se efectuează în numele şi pe cheltuiala proprietarilor notificaţi, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul local, cu condiţia constituirii dreptului de creanţă şi a recuperării cheltuielilor de la proprietarii notificaţi în condiţiile legii”, scrie în Legea nr. 273/2020, arată Avocatnet.ro.
Apoi, în cazul în care, după ce s-a scurs termenul de 30 de zile de la notificare, proprietarul nu va permite accesul autorităților locale în imobilul care ar trebui îngrijit, primarul va solicita, potrivit noilor prevederi, “autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor”.
După cum apare și-n nota de fundamentare ce-nsoțea proiectul ce a devenit Legea nr. 273/2020, introducerea acestor prevederi “este necesară, deoarece, [până acum, nu exista] o reglementare expresă a legii, care să permită intervenția pe proprietatea privată a altei persoane, fără acordul acesteia, cu excepția intervenției în locuințele situate în clădiri colective, permisă exclusiv la solicitarea asociației de proprietari, încuviințată în instanță”.
Legea nr. 273/2020 mai stabilește că, de sâmbătă, atât autorităţile şi instituţiile statului, cât şi persoanele fizice sau firmele vor trebui să îngrijească bine clădirile și terenurile pe care le dețin, inclusiv prin curățarea periodică a fațadelor, zugrăvirea clădirilor sau spălarea geamurilor acestora.
Apoi, pe lângă măsurile de mai sus, actul normativ mai prevede atât introducerea interdicției de a lăsa orice tip de vehicul pe domeniul public, cât și procedura de ridicare a acestora sau modul în care se vor putea recupera de la autorități.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024