Apelul a fost lansat marți,
29 aprilie 2014 în cadrul unei conferințe de presă care a avut ca principal scop prezentarea stadiului de implementare al proiectului care urmează să-și găsească o finalitate în luna august a anului viitor.
În cadrul acestui program sunt stabilite și o serie de dezbateri prin care populația să fie informată cu privire la obligația de selectare corectă a deșeurilor, în prezent nefiind respectată această condiție prin care intrăm în Europa și din punct de vedere al civilizației. Prima dezbatere cu tema reciclării va avea loc cu reprezentați ai asociațiilor de proprietari.
”
Noi din discuțiile care le-am avut și din reacțiile de acum un an și jumătate ne așteptăm ca ei să aibă rezerve față de noile puncte de colectare pentru că, să spunem așa, ne îngreunează un pic treaba. Însă iarăși o să insistăm la aceste dezbateri pe elementul de obligativitate de colectare selectivă”, a declarat
Sandor Korosfoy, manager de proiect.
Practic, fiecare cetățean va trebui ca din locuință să-și selecteze resturile, gunoiul menajer fiind aruncat în continuare la ghenele clasice în timp ce plasticul, sticla sau hârtia să fie depozitate pe platformele amenajate în cadrul proiectului implementat de
CJ.
„
Obligația este a fiecărui cetățean dar și a asociațiilor și a autorităților publice. Există stabilite sancțiuni, trebuie să vă spun că există localități unde în proiecte similare deja s-a început funcționarea sistemului și s-au aplicat astfel de sancțiuni. Am fost la o primărie la o conferință unde au venit reprezentanți ai unor asociații de proprietari să conteste amenzile primite pentru necolectarea selectivă”, a mai spus
Sandor Korosfoy.
Platformele de colectare selectivă a deșeurilor au stârnit scandaluri în lanț printre cetățenii municipiului din cauza locațiilor alese pentru amplasare. Sunt construite în oraș în jur de
60 de astfel de puncte de reciclare.
(G.E.)
CITEȘTE:
Platformele de gunoi „cu scandal” duse de primar la Ministerul Mediului