Dacă protecția împotriva coronavirusului vi se pare o joacă, e bine să știți că, în situația în care ambii părinți sunt spitalizați, copiii vor fi preluați de stat.
Și asta întrucât, în contextul carantinei generalizate, copiii nu vor avea voie să meargă la bunici.
Copiii cu ambii părinți spitalizați din cauza noului coronavirus vor fi preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care îi plasează într-o zonă dedicată de izolare până la testare, a declarat pentru Edupedu.ro Mădălina Turza, președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.
“Momentan nu avem contaminați în centrele noastre, dar este o situație foarte dificilă”, a precizat Mădălina Turza.
“Sfat pentru părinți: Dacă stați în casă, nu sunteți în zona de pericol. Dacă părinții înțeleg că trebuie să rămână în casă alături de copiii lor, atunci riscurile sunt minime sau zero. Este sfatul principal pe care îl dau, pentru ca noi – știindu-i pe ei în siguranță – să ne putem apleca asupra celor care sunt total lipsiți de protecție”, a declarat Mădălina Turza, pentru Edupedu.ro.
După ce ministrul de Interne a anunțat marți seară că România intră în carantină generalizată care se aplică întregii populații, indiferent de vârstă sau categorie socială, și în contextul în care copiii nu au voie să intre în contact cu bunicii, numeroși părinți se întreabă ce se întâmplă în cel mai negru scenariu, dacă ambii părinți sunt spitalizați, iar copilul nu poate fi dus nicăieri în familie?
Contactată de Edupedu.ro, Mădălina Turza, președinta Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, a declarat că “trebuie să fim calmi, pentru că o procedură există deja, care se aplică și pentru astfel de cazuri. După ce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) preia un copil aflat într-o astfel de situație, el este plasat într-o zonă dedicată de izolare. Nu se va duce alături de ceilalți copii din sistemul de protecție”.
“Fiecare DGASPC a creat un spațiu, fie că e un apartament, o casă, un centru, pentru triaj. Acolo vin aceste situații din comunitate: fie că este vorba despre copii ai căror părinți sunt în această situație [diagnosticați cu COVID-19 și în situație de a fi ambii spitalizați – N.Red.] sau copii luați de pe stradă și despre nu știi de unde vin, deci copii despre care nu ai context epidemiologic, ei intră în această zonă de triaj”, a explicat Turza.
Aceasta a precizat că “dacă și copilul este bolnav simptomatic, el merge direct pe zona medicală. Și dacă este asimptomatic, el va intra într-o zonă de carantinare la DGASPC. Ar trebui ca DSP să ia probe acelui copil, dacă va răspunde la telefon, dar el intră în izolare în aceste zone de triaj. Rămâne în izolare 14 zile și, dacă nu se confirmă testul, este mutat către celelalte zone din sistemul de protecție a copilului”.
“Este in place o astfel de procedură, dar sperăm să fie the last resort. Momentan nu avem contaminați în centrele noastre, dar este o situație foarte dificilă. Presiunea pe sistemul de protecție și servicii sociale este uriașă și, în absența echipamentelor de protecție, a achizițiilor, a sprijinului din partea autorităților locale, pentru acești oameni care sunt în prima linie situația e foarte complicată. Procedural, ne-am organizat la limita umanului. Sunt 24 din 24 de ore în contact cu directorii de DGASPC, dar sunt sute de servicii în țară în contact direct cu oameni: sute de centre de bătrâni, de copi cu dizabilități, de adulți cu dizabilități. Oamenii știu cum să acționeze, ceea ce este o noutate. Procedura am exportat-o către ONU, ne-am documentat, a fost o muncă de documentare teribilă, inclusiv am făcut rost de planurile din Wuhan, pentru ca oamenii să fie pregătiți pentru cele mai negre situații. Dar sunt pregătiți procedural, dar ție îți trebuie și resursa și dacă tu nu ai echipamente de protecție și nu ai dezinfectant, faci procedura fără niciun scut”, a declarat pentru Edupedu.ro președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024