În cadrul acțiunii din seara zilei de joi, primarul Ovidiu Portariuc a dezvăluit unul din demersurile viitoare pentru a descuraja cetățenii să arunce resturi sau să se manifeste necivilizat pe domeniul public. Pentru că tabloul cotidian din Centrul Istoric mai ales este desenat cu multă mizerie, scandaluri sau muzică ce urlă din boxele mașinilor care stau cu portierele căscate.
Această situație este pe cale să se schimbe iar una dintre măsurile care, în mod sigur va avea efect, a fost prezentată de primarul orașului seara aceasta.
”Pregătim un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care persoanele care încalcă în mod repetat legea să nu mai poată primi locuințe sociale sau să fie evacuate din locuințele pe care le ocupă pentru că nu este normal ca o comunitate întreagă să nu fie respectată. Asta le-am și spus, dacă vor să trăiască în oraș trebuie să respecte aceleași ordine care toți cetățenii, dacă nu vor, să meargă acolo unde cred dlor că pot trăi fără regulamente”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Nu vor mai primi locuințe sociale persoanele care au cinci amenzi consecutive pentru săvârșirea unor fapte antisociale. Măsura se aplică și în cazul celor care dețin deja locuințe ale statului.
„De multe ori dacă anunțăm prea mult și pregătim prea mult acțiuni de genul acesta, nu prea au efect. Vom face mai multe acțiuni inopinate pe viitor. Cred că a fost o perioadă prea lungă de toleranță, pur și simplu am încercat prin dialog, dacă nu merge așa, schimbăm foaia și mergem pe zona pe care legea o pune la dispoziție, de constrângere prin amenzi, ca să-i civilizăm”, a mai spus primarul.
Pentru cetățenii sancționați care nu sunt solvabili, amenzile se vor transforma în zile de muncă în folosul comunității. Primarul Ovidiu Portariuc mai spune că începând de mâine, o mașină a Poliției Locale se va afla continuu în Centrul Istoric pentru monitorizarea zonei.
(G.E.)
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani: Haine și cosmetice „de firmă” confiscate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile