Funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Botoșani și structurile aflate în subordine întrerup marți, 12 iulie 2016 activitatea, pentru o zi.
Vor fi mâine închise următoarele structuri: Direcția de Impozite și Taxe Locale, Oficiul de Stare Civilă, Serviciul de Evidență al Persoanelor, Serviciul Urbanism sau Direcția Edilitare.
Salariații din Primărie vor fi însă prezenți la locul de muncă, de la ora 8:00 dimineața.
”Vor veni și vor protesta, de la ora 8:00. Ne aliniem protestului național, toată lumea este nemulțumită de situația salarială, ar fi bine ca sporurile sau voucher-ele de vacanță și tot ce mai cerem, ar trebui să fie introduse toate într-un salariu mai ridicat, ar fi mai convenabil, decât să luăm niște sporuri și niște tichete care nu se regăsesc în salariu și la pensie, va fi tot o pensie mică”
Paul Vieriu, lider sindical Primăria Botoșani
În mod sigur numărul celor care vor protesta este de 150 de persoane, aceștia fiind semnatarii acțiunii de protest.
Ei au și un mesaj către guvernanții de care depinde soarta lor profesională.
”Le transmit să-și îndrepte atenția către administrația publică locală, nu centrală, pentru că sunt oameni care fac munca tuturor, de aici pleacă totul, de la primării, de la consilii locale, pleacă toate actele, toate documentele către administrația publică centrală și munca lor este de fapt bazată pe munca noastră. Cu alte cuvinte noi suntem la baza piramidei trofice, ca să vorbesc în termeni ecologici”
Paul Vieriu, lider sindical Primăria Botoșani
La Prefectură și Consiliul Județean salariații sunt mulțumiți și lucrează mâine. (G.E.)
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024