Unul dintre cele mai mari acțiuni de protest al acestui an este pe cale să se producă în după amiaza zilei de astăzi, luni, 20 noiembrie 2017.
Liberalii botoșăneni sunt cei care cheamă lumea în stradă, într-un effort consistent de a contracara anumite măsuri din programul de guvernare al PSD-ului.
Concomitent se merge pe înaintarea către forurile decizionale a unei moțiuni de cenzură pentru dărâmarea Guvernului PSD – ALDE.
„Este una din țintele pe care ni le stabilim, să atragem cât mai mulți nemulțumiți alături de noi. Însă, noi ne facem treaba. Ne-am organizat pe colegii, fiecare responsabil de colegiu are un număr de oameni și noi PNL-ul, scoatem 1.000 de oameni în stradă. Ai noștri. Membri PNL activi, din structurile noastre”,
Cristian Roman, vicepreședinte PNL
Și o invitație pentru botoșănenii fără carnet de partid: ”Oricine vrea să ni se alăture este binevenit”.
Protestul care este anunțat de la nivel național și nu este o inițiativă locală vine și în opoziției slabe făcută de liberali.
La sediul PNL arareori mai este organizată vreo conferință de presă.
”După cum vedeți PNL a început să facă opoziție cu adevărat. Asta ne-a solicitat atât media dar și cetățenii. Care în ultimele luni, au fost, adevărat mai puțin la Botoșani. Dar la nivel național au fost tot timpul în stradă. De aceea cred că este necesar să facem front comun și să ieșim în stradă”,
Cătălin Rotundu, secretar general PNL
Acțiunea cu 1.000 de oameni anunțați astăzi va consta într-un marș ce va porni de la sediul PNL din strada Teatrului de la ora 17:00 către Calea Națională – Casa Județeană de Pensii – sediul PSD (unde se anunță fluierături sau aplauze) – Piața Revoluției unde va fi citită moțiunea de cenzură.
Totul se va derula în decurs de o oră.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024