Ordonanța privind circulația pe drumurile publice a fost modificată de Guvern.
Actul normativ adoptat de Executiv introduce, printre altele, posibilitatea proprietarilor care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România, să solicite înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor care urmează a fi scoase din ţara noastră în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă din România să realizeze operaţiuni de înmatriculare, scrie România TV.
Titularii de permise de conducere străine vor putea să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc direct, în urma susţinerii examenului în ţara noastră, examenul constând în proba teoretică şi practică, fără a mai fi necesare orele de şcoală auto, cum era prevăzut până acum, în baza unui act normativ adoptat joi de Executiv, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
„Una dintre soluţiile legislative adoptate astăzi oferă posibilitatea românilor din diaspora, precum şi tuturor titularilor de permise de conducere străine să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc într-o perioadă mai scurtă de timp. Practic, aceştia vor obţine permisul de conducere românesc direct în urma susţinerii examenului în ţara noastră, un examen constând în proba teoretică şi practică, fără a avea orele de şcoală auto, aşa cum era prevăzut până acum în Codul Rutier”,
a anunţat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Potrivit comunicatului de presă al Executivului ordonanţa prevede modificări precum:
„În practică, s-au întâlnit situaţii în care, în urma analizei mostrelor biologice, a rezultat absenţa în organism a substanţelor psihoactive. În aceste situaţii, permisul de conducere reţinut potrivit art. 195 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, poate fi restituit în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale în condiţiile legii. Durata desfăşurării urmăririi penale diferă de la o unitate de parchet la alta, fapt pentru care restituirea permisului de conducere reţinut în condiţiile prezentate se poate face mai devreme sau mai târziu, perioadă în care dreptul de a conduce este grevat de suspendare. Soluţia identificată este reglementarea unui nou caz de restituire a permisului de conducere pentru a putea preîntâmpina o posibilă prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce”,
mai indică sursa citată
Citește articolul integral AICI
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile